Cazul senatorului PSD Dan Șova este departe de a fi finalizat. În cursul dimineții de ieri, președintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat că, în cazul în care cineva va depune o astfel de contestație, iar Hotărârea va fi declarată neconstituțională, votul pe cererea DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive în cazul lui Dan Șova ar putea fi reluat. „Dacă am zice că e neconstituțional, cred că (Parlamentul – n.red.) ar trebui să adopte altă hotărâre, dacă aia nu e bună. (…)Voi ați vrea să vă spun acum așa: dacă vine la noi dosarul acela (contestația formulată de PNL – n.red.) și admitem, îl arestează pe Șova. Nu pot să vă spun așa ceva, pentru că nici nu-i adevărat. Deci, se reia votul, se face altă hotărâre”, a explicat judecătorul Augustin Zegrean.

La câteva ore distanță, liberalii au depus la Curtea Constituțională o con testație cu privire la cazul senatorului PSD Dan Șova.

Potrivit lui Tudor Barbu, liberalii și-au bazat sesizarea pe articolul 72, care spune că senatorii și deputații pot fi reținuți, percheziționați și arestați doar cu încuviințarea Camerei din care fac parte și pe articolul 76, paragraful doi, unde se precizează că legile și hotărârile luate prin vot, de Senatul României, se fac cu majoritatea parlamentarilor prezenți. „Considerăm că redactarea hotărârii s-a făcut cu încălcarea considerentelor Curții Constituționa le, atestarea rezultatului votului dat cu privire la cererea de încuviințare a arestării senatorului Dan-Coman Șova, așa cum este cuprins în dispozitivul deciziei acesteia, neputând fi făcută printr-o «hotărâre de constatar» care lasă loc la interpretări. Senatul trebuia să-și asume decizia prin care încuviințează ori nu reținerea și arestarea preventivă a senatorului în cauză”, se menționează în sesizarea PNL.

„O să apară complicații”

În replică, fostul Avocat al Poporului, Gheorghe Iancu, s-a arătat sceptic în legătură cu șansele ca Senatul să fie doritor să reia votul. Astfel, el a argumentat că Senatul este cel care decide ce pași trebuie urmați și că CCR poate să constate doar neconstituționalitatea Hotărârii instituției. „O să apară oricum complicații și chiar dacă se reia votul, asta nu înseamnă că Dan Șova nu poate fi din nou salvat, de această dată respectându- se Constituția și Regulamentul”, a spus Gheorghe Iancu.

Te-ar putea interesa și: