Zece ani de închisoare pentru "FAKE NEWS"

Zece ani de închisoare pentru "FAKE NEWS"

Guvernul din Malaezia a propus astăzi adoptarea unei legi pentru combaterea "știrilor false". Astfel, persoanele găsite vinovate de această infracțiune pot fi condamnate la maximum 10 ani de închisoare, generând temeri că autoritățile au intenția de a înăbuși criticile la adresa puterii, înainte de alegeri. Guverne din mai multe țări, încurajate de ieșirile președintelui american Donald Trump împotriva "știrilor false", iau în considerare adoptarea unei astfel de legislații.

Nu este prima dată când Primul Ministru malaezian, Najib Razak, are în vedere criticii săi din politică și mass-media, potrivit cărora acesta ar fi sustras sume imense din Fondul Suveran al Statului, administrat de compania strategică 1MDB (Malaysia Development Berhad). Proiectul de lege introdus astăzi în parlament a alimentat temerile că guvernul încearcă să intensifice politica represivă înainte de alegeri, care trebuie organizate nu mai târziu de luna august. Potrivit proiectului de lege, știrile false au devenit o "preocupare globală", iar noua legislație vizează protejarea publicului, precum și asigurarea dreptului la libertate de exprimare. Orice persoană găsită vinovată de a fi creat sau difuzat ceea ce autoritățile consideră a fi știri false poate fi pedepsită la cel mult 10 ani de închisoare sau amendă de până la 130.000 USD. De asemenea, proiectul de lege permite ca orice persoană care încalcă legea în afara țării, în materie de ceea ce autoritățile definesc ca "știri false" despre Malaezia, să poată fi urmărită penal în țara de baștină. În ciuda temerilor exprimate, șeful de cabinet, Wan Junaidi Tuanku Jaafar, a insistat că "nu se va face abuz" de această lege, adăugând: "Legea respectivă nu vizează oprirea criticilor.” Proiectul de lege trebuie aprobat prin majoritate de voturi, atât în camera inferioară, care are 222 de parlamentari, cât și în camera superioară. Acest lucru este foarte probabil, deoarece ambele camere sunt controlate de guvern. Malaezia se află pe locul 144 din 180 de țări în clasamentul Libertății Presei la nivel Mondial, realizat de organizația "Reporteri fără Frontiere".

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News