YouTube TV e în cădere liberă: pierde rețelele sportive regionale
- Iuliu Vlădescu
- 3 octombrie 2020, 10:15
YouTube TV, „vMVPD” deținut de Google (distribuitor virtual de programe video cu mai multe canale), a avut un an dificil.
Și asta după ce, în luna mai, serviciul a ajuns la o înțelegere pentru a adăuga pe platforma sa canalele celor de la ViacomCBS, inclusiv MTV, Nickelodeon, Comedy Central și Paramount Network, care nu au existat la lansarea națională a YouTube TV, relatează NationalInterest.org.
Dar, la sfârșitul lunii iunie, serviciul a anunțat o creștere neobișnuit de mare a prețurilor, cu 30%, ajungând la un tarif de până la 64,99 USD.
”Nu luăm aceste decizii prea ușor și ne dăm seama cât de greu este asta pentru membrii noștri”, a declarat Christian Oestlien, vicepreședinte pentru managementul produselor de la YouTube TV. Dar, a explicat el, noul preț reflectă costul în creștere al conținutului. De asemenea, a precizat el, acest lucru reflectă valoarea completă a YouTube TV, „de la conținut până la caracteristicile care schimbă modul în care privim televiziunea live.”
Din păcate, veștile proaste pentru YouTube TV nu se opresc aici. Serviciul a pierdut și accesul la rețelele sportive regionale Fox Sports. „Pentru a vă aduce peste 85 de canale, renegociem periodic contracte cu proprietarii de conținut. În februarie, am anunțat că am negociat o prelungire cu Sinclair pentru a furniza în continuare rețele FOX Regional Sports (RSN) până la sfârșitul sezonurilor MLB, NHL și NBA ”, a anunțat YouTube TV pe contul oficial de Twitter.
Este o lovitură dură pentru YouTube TV, deoarece posibilitatea vizionării de sporturi locale este un punct cheie de vânzare pentrru a determina clienții să se înscrie la vMVPD-uri, spre deosebire de tăierea completă a televiziunii prin cablu. Așa că acum, fanii sportului din SUA nu vor mai putea să-și urmărească echipele preferate prin YouTube TV.
Între timp, rivalul YouTube TV, Hulu + Live TV, continuă să ofere rețelele Fox Sports, deși Sling TV și Fubo TV le-au abandonat în ultimul an.
Rețelele sportive regionale Fox Sports nu mai sunt deținute de cei de la Fox. Au fost achiziționate de Disney, ca parte a achiziției activelor 21st Century Fox care s-au închis în 2019.