Cine o are mai mare, pe graniță! Yeti, motiv de conflict militar între Nepal și India

Cine o are mai mare, pe graniță! Yeti, motiv de conflict militar între Nepal și India

Armata din Nepal demontează afirmaţiile făcute recent de armata din India, potrivit căreia a descoperit amprentele plantare ale lui Yeti, în Himalaya.

Armata indiană a publicat luni fotografii cu "amprente ale lui Yeti", declanşând hilaritate şi scepticism pe reţelele de socializare. Purtătorul de cuvânt al armatei nepaleze, Bigyan Dev Pandey, a declarat că ofiţeri nepalezi s-au deplasat la faţa locului, dar, la sosirea lor, amprentele plantare lăsate în zăpadă dispăruseră.

Locuitorii din zonă au declarat ofiţerilor nepalezi că era vorba cel mai probabil despre urme ale unor plantigrade şi au dezvăluit că au văzut adeseori în acea regiune amprente bizare.

"Potrivit locuitorilor şi transportatorilor locali, astfel de urme neobişnuite apar frecvent în zonă şi aparţin urşilor sălbatici", a declarat el pentru AFP, citată de Agerpres.

Această ipoteză se află în concordanţă cu sensul comentariilor făcute de specialişti în fauna sălbatică, potrivit cărora militarii indieni au văzut de fapt urme ale paşilor unor plantigrade, care fuseseră lărgite de soare şi de vânt.

"Pentru prima dată, o expediţie montană la înaltă altitudine a armatei indiene a localizat misterioasele amprente ale creaturii legendare Yeti", au declarat pe Twitter forţele armate indiene. "Eluzivul Yeti (Omul zăpezilor) nu a fost văzut în trecut decât în parcul naţional Makalu-Barun", a adăugat armata indiană într-un alt mesaj online, referindu-se la faimoasele amprente descoperite de exploratorul britanic Eric Shipton în 1951 pe un gheţar al muntelui Everest.

Potrivit unor vechi legende nepaleze şi indiene, Yeti - supranumit şi Omul zăpezilor - este o creatură simiană, feroce şi uriaşă, care bântuie versanţii munţilor Himalaya. Existenţa sa nu a fost niciodată dovedită ştiinţific

 

Ne puteți urmări și pe Google News