Scandal uriaş de dopaj. S-a aflat adevărul. La comanda unui superior s-au muşamalizat teste pozitive

Scandal uriaş de dopaj. S-a aflat adevărul. La comanda unui superior s-au muşamalizat teste pozitive

Într-un raport al Agenției Mondiale Antidoping (WADA) se arată că fosta șefă a Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD), Graziela Vâjială, ar fi cerut laboratorului de testare din București muşamalizarea unor teste de doping care au ieşit pozitive pentru trei sportivi români.

Despre acest raport s-a discutat la şedinţa WADA din data de 16 mai.

În timpul când Laboratorul de la București a fost condus de Valentin Pop, în anul 2017, WADA a demonstrat că au mai dost încă două cazuri de doping.

Atunci, WADA a precizat că muşamalizarea s-a făcut la comanda unui superior, fără a-l nominaliza însă pe acesta.

Acum, noul raport al Agenției Mondiale Antidoping o indică drept autoare a mușamalizărilor pe Grațiela Vâjială, cea care a condus Agenția Națională Antidoping din România de la înființare (2005) până în ianuarie 2019, când a demisionat din funcție, potrivit romaniatv.net

 

Ne puteți urmări și pe Google News