Isaiah Berlin îşi începe celebrul eseu din 1953 „The Hedgehog and the Fox. An Essay on Tolstoy’s View of History”, despre gîndirea lui Tolstoi asupra istoriei – aşa cum reiese ea din „Război şi pace” – citînd un vers din puţinele fragmente care ne-au rămas de la poetului antic Arhiloh (680 – 645 î. Hr.): „Vulpea ştie multe lucruri, dar ariciul ştie un singur mare lucru“.
Prelungind versul în metaforă, Berlin distinge între două categorii de intelectuali, de oameni, în general. De o parte, sînt cei care se mişcă în mai multe direcţii, se investesc pe paliere diferite căutînd multiplul, vizează mai multe categorii de scopuri, sînt gata să experimenteze mult şi variat, gîndesc şi trăiesc fără centru, în dispreţul unităţii, împrăştiat – tipul vulpii. Pentru ei, lumea este atît de variată încît nu poate fi subsumată unui principiu unic. De cealaltă parte, sînt cei care se ghidează după o viziune coerentă asupra lumii, practică scara axiologică şi principiul ordonator, ţintind mereu ceea ce este mai important – tipul ariciului. Pentru ei, oricît de variată ar fi, lumea este unitară şi conţine o mulţime de detalii, toate articulate după un mare şi singur principiu ordonator. Sînt sigur că, dacă îmi întreb contemporanii, cei mai mulţi vor spune că e mai bine să fii „vulpe“. Versatilitatea pare mai eficientă decît consecvența.
Lista autorilor care ilustrează cele două categorii – aşa cum a alcătuit-o Isaiah Berlin – este impresionantă, de ambele părţi. Astfel, în tipologia vulpii se înscriu Herodot, Aristotel, Montaigne, Shakespeare, Goethe, Balzac, Joyce. Diferiţi de aceştia, aparţin tipologiei ariciului: Platon, Dante, Hegel, Pascal, Dostoievski, Nietzsche, Proust. În orice caz, categoriile acestea nu sînt deloc exclusive. Chiar în eseul cu pricina, Isaiah Berlin manevrează tipologiile în scopul realizării unui portret complex. Lev Tolstoi îi apare ca un autor care are toate însuşirile unei vulpi, dar crede despre sine că este un arici şi acţionează în acest spirit – aceasta este şi teza fundamentală a eseului. Oricum, dacă Berlin are dreptate, o concluzie se desprinde rapid: nici una dintre categorii nu poate fi socotită inferioară celeilalte, ceea ce înseamnă că a fi „arici“ sau a fi „vulpe“ are relevanţă doar în cazurile în care sînt solicitate resursele strategice ale persoanei. Diferenţa dintre vulpe şi arici se vede cu ochiul liber oricînd, dar ea devine cu adevărat relevantă numai în cazul confruntării celor două animale. În aceste cazuri, multă lume ar spune că e mai bine să fii „arici“, din moment ce e de ajuns să ştii doar un singur lucru (mare, desigur) şi să ai succes.
Versul lui Arhiloh, mai ales după ce Isaiah Berlin l-a făcut celebru (Erasmus îl citase şi el în variantă latinească la începutul veacului al XVI-lea), a provocat multe comentarii. Imediat după apariţia eseului, o reacţie importantă a venit din partea unor clasicişti. Traducerea folosită de Isaiah Berlin nu e chiar corectă, s-a spus. Sensul versului este că vulpea cunoaşte multe trucuri, multe şmecherii, în vreme ce ariciul ştie numai unul, şi acela foarte important. Nu e vorba, aşadar, de faptul că vulpea cunoaşte multe lucruri, iar aricul numai un lucru. Sensul este că vulpea e capabilă să dezvolte multe şiretlicuri pentru a înşfăca prada, în vreme ce ariciul ştie numai un tertip pentru a se apăra – se face ghem ţepos, apărînd perfect zonele vulnerabile devenind intangibil. Tîlcul versului este acela că nu trebuie să ai multe abilităţi pentru a te apăra în faţa cuiva care etalează talente şi experienţă. E de ajuns să stăpîneşti o singură bună apărare. Te poţi foarte bine apăra întrun singur fel în faţa oricărui fel de atac. Răspunzînd acestui reproş în presa culturală newyorkeză, Isaiah Berlin a admis că şi această lectură este posibilă. În apărarea sa, a adus mărturia unor colegi clasicişti pe care îi consultase în timp ce lucra la eseu şi care îi confirmaseră că traducerea pe care o foloseşte este corectă.
Replica cea mai inteligentă însă a venit de la un student, care a atras atenţia că, dacă sensul versului antic este cel relevat de criticii lui Berlin, atunci autorul lui, Arhiloh, greşeşte. În natură, una dintre strategiile vulpii care atacă un arici este imparabilă. Dacă există o apă pe aproape, rostogoleşte ariciul devenit ghem în apă. La primul contact cu apa, ariciul încearcă speriat să evite înecul şi renunţă la apărarea pe care o ştie, încercînd să fugă pe uscat. Desigur, această încercare îi e fatală. Vulpea îl înhaţă imediat. Dacă nu o face – studentul intrat în polemica dintre profesori pretinde că a văzut şi asemenea situaţii – atunci vulpea îl lasă cu totul în apă şi ariciul se îneacă. Nici în această variantă unica apărare pe care o ştie ariciul nu îi este chiar de folos.
În general, este greu de dat un răspuns întrebării: ce este preferabil, să știi foarte bine un lucru sau să știi, fatalmente superficial, mai multe? Succesul în viață vine pe căi diferite pentru fiecare dintre noi. Unora le merge bine știind una și bună; altora le merge bine știind o grămadă de lucruri. Dar nu despre cunoaștere este vorba aici, ci despre atitudine. Impresionează mai mult omul stabil, principial și, de aceea, predictibil. Zicem de secole că României îi lipsesc caracterele și vrem să spunem cu asta că lipsesc oamenii unei singure opțiuni ferme, adică ”aricii”. Dar tot noi nu ezităm să numim „proști” pe cei care nu se pliază pe relieful realității, cei care nu „se orientează”, cei care sînt incapabili să schimbe registrele comportamentului – din cînd în cînd e util să fii altfel decît te știe toată lumea. Dacă mă întrebați, mai simpatici îmi sînt aricii. Dar asta, în fond, nu înseamnă nimic…
Recomandările noastre
