Vremea. Va fi urât în Capitală: Peste zăpada înghețată vine ploaia!
- Ioan Bujor
- 10 februarie 2020, 12:30
Peste zăpada bătătorită și înghețată de pe străzile Capitalei va veni ploaia, anunță meteorologii.
Într-o prognoză specială pentru București, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că vor urma ploi slabe și vânt. Dar există și o veste bună: temperaturi vor fi de 11- 12 grade, ceea ce ar putea grăbi topirea zăpezii și gheții.
Astfel, de luni de la ora 14.00 până marți la ora 20.00, cerul se va înnora și trecător va ploua slab, cu probabilitate mai mare în cursul nopții de luni spre marți și în după-amiaza zilei de marți.
Vântul se va intensifica treptat, începând din a doua parte a nopții, iar pe parcursul zilei de marți vor fi rafale de 35-45 km/h, iar în orele serii ar putea ajunge la 50 km/h.
Temperatura va fi în creștere față de zilele anterioare, cu maxime de 8-9 grade, în timp ce minima nopții de luni spre marți va fi pozitivă, între 1 și 3 grade.
Ploile se vor împuțina de marți seara până miercuri seara, perioadă în care cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, dar cu probabilitate de ploaie redusă.
Vântul va mai avea însă intensificări, mai ales în noaptea de marți spre miercuri, când va atinge viteze de 45…55 km/h.
Temperatura minimă a nopții de marți spre miercuri va fi între -1 grad și +1 grad, maxima zilei de miercuri ar putea ajunge la 12 grade.