Vremea. Schimbări anormale în România. Anunțul făcut de ANM

Vremea. Schimbări anormale în România. Anunțul făcut de ANM

ANM a emis prognoza meteo pentru joi, 9 iulie. Potrivit meteorologilor, în ultimele două zile s-au înregistrat valori termice sub cele normale.

ANM anunță că vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice vor crește uşor față de ziua precedentă. Maximele zilei se vor încadra în general între 25 şi 31 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza și seara la munte și în regiunile nordice, unde doar cu totul izolat vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată.

Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 11 şi 21 de grade, ușor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei.

În București, vremea va fi frumoasă şi se va încălzi ușor față de ziua precedentă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 16 grade.

ANM anunță că în zona Crișanei vremea se va răci accentuat, determinând înregistarea unor valori termice sub cele normale în prima decadă a lunii iulie, de 22…24 de grade ziua şi 10….12 grade noaptea.

În Transilvania vremea va fi răcoroasă, local chiar rece pentru această perioadă a anului dimineaţa şi noaptea. Astfel, în medie, maximele termice vor fi de 21…24 de grade, iar minimele de 7…10 grade, cu valori mai mici în depresiuni.

Pentru Maramureș, ANM a anunțat că data de 9 iulie va fi caracterizată de o vreme în general răcoroasă, cu maxime termice de 19…23 de grade şi minime de 7…10 grade.

În zona Moldovei, regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de normal, local chiar mai mici decât acestea, cu maxime în medie de 22…27 de grade şi minime de 11…13 grade, iar în Doborgea este estimat un regim termic mai ponderat, cu valori diurne de 26…29 de grade, mediat regional.

Manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala local, însă în general probabilitatea de ploaie va fi redusă în majoritatea zilelor din intervalul de referinţă.

În partea de sud a țării, în Muntenia, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a intervalului, cu zile caniculare la câmpie, cu o medie a temperaturilor maxime de peste 32…33 de grade. Minimele termice vor fi cuprinse între 16 și 19 grade, iar în Oltenia, majoritatea intervalului va fi caracterizat de o vreme călduroasă, cu medii ale maximelor de peste 30 de grade şi local caniculă la câmpie, în timp ce minimele se vor situa între 16 şi 19 grade.

 

Ne puteți urmări și pe Google News