În accident au fost implicate un autotren cu o persoană la volan, un autoturism în care se aflau 2 persoane și un microbuz cu 7 persoane la bord, au spus reprezentanții ISU Banat

La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare grea, 2 autospeciale de stingere, 3 echipaje SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple, 17 pompieri, 2 echipaje SAJ”.

În prezent, oamenii legii fac cercetări la fața locului pentru a stabili în ce condiții s-a produs carambolul.

Un alt accident soldat cu patru răniți s-a produs pe raza județului Argeș, pe DN7, în această dimineață, vineri, 6 decembrie.Polițiștii au transmis că șoferul a adormit la volan, iar în localitatea Drăganu din județul Argeș a intrat cu autoturismul într-un cap de pod după ce a ieșit pentru o bucată scurtă de pe șosea.

Toate cele patru victime au fost transportate de urgență la spital unde au primit îngrijiri medicale. Răniți au vârste cuprinse între 18 și 27 de ani.

Polițiștii ne avertizează ca, în această perioadă, când atenționările de ceață sau polei sunt tot mai dese, să adaptăm traficul rutier la condițiile meteo și să respectăm limitările de viteză, informează fanatik.ro.

Te-ar putea interesa și: