Vremea. România e LOVITĂ de o nouă FORȚĂ a naturii. Ne așteaptă furtuni VIOLENTE. News Alert!
- Ramona Danciulescu
- 11 martie 2018, 08:14
După zilele frumoase și însorite, un nou fenomen meteorologic se abate asupra României. Cele mai multe dintre regiunile țării sunt vizate de ploi, furtuni violente și chiar descărcări electrice.
PROGNOZA METEO DUMINICA 11 MARTIE ROMÂNIA
Vremea va fi încă deosebit de caldă pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi maxime care se vor încadra între 10 grade în nord-vest și în centru și 20 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 0 și 10 grade. În vest, nord-vest și centru cerul va fi mai mult noros, ziua va ploua doar pe spații restrânse, însă noaptea ploile se vor extinde treptat. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în primele ore ale zilei, dar în special noaptea, când va ploua pe arii restrânse, cu precădere în zonele deluroase, scrie vremeaido.ro
VREMEA DUMINICĂ ÎN BUCUREȘTI
Temperaturile se mențin încă mari, cerul este parțial înnorat în ușoară scădere. Noaptea sunt așteptate ploi. Maxima zilei este de 18 grade Celsius, iar minima de 6 grade Celsius. De luni, fenomenele meteo extreme vor pune stăpânire pe Capitală: sunt așteptate ploi, furtuni și descărcări electrice. Este alertă de inundații, mai scrie sursa citată.