Vreme instabilă în Republica Moldova, temperaturile oferă surprize

Vreme instabilă în Republica Moldova, temperaturile oferă surprizePrognoza meteo. Sursa foto: Pixabay

Vremea va fi într-o ușoară schimbare, duminică, în Republica Moldova, față de cea din ziua precedentă după cum au informat specialiștii meteo. Cerul va fi înnorat în nordul și centul țării și sunt așteptate precipitații slabe pe arii izolate. Temperaturile ajung la un nivel ridicat, peste media acestei perioade a anului, cu maxime de 22 - 26 de grade Celsius și cu o minimă în timpul nopții ce va atinge valoarea de 13 grade Celsius. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări pe alocuri în nor și în centru.

Vreme devine instabilă începând de azi în Republica Moldova

Sunt anunțate 22 de grade Celsius la Ștefan-Vodă, vor fi câte 26 de grade Celsius la Cahul, la Chișinău, Bălți, Rîbnița și la Briceni. Mâine, la început de săptămână, va ploua în nordul țării, maximele se vor situa între 20 și 26 de grade Celsius. Cerul va fi mai mult înnorat în toată țara.

Azi, în România, temperaturile vor scãdea uşor în regiunile din partea de vest şi pe litoral. Iar în restul teritoriilor vor creşte, astfel că vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării, după cum au anunțat cei de la ANM.

Prognoza meteo

Prognoza meteo. Sursa foto: Pixabay

Cerul va fi variabil, dar din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice în Maramureş, local în Crişana şi Moldova (mai ales nordul zonei) şi izolat în Transilvania. Aceste fenomene își vor face simțită prezența, după-amiaza şi seara, pe arii restrânse şi în zonele montane.

Temperaturi ridicate în România

Temperaturile maxime se vor situa între 16 şi 31 de grade Celsius. De asemenea, cele minime vor fi cuprinse între 5 - 7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 15 spre 16 grade în Dealurile de Vest. Izolat se va forma ceaţă.

În București, vremea se va menţine foarte caldă pentru această perioadă a lunii. Cerul va fi variabil şi pe parcursul zilei vântul va sufla moderat. Temperatura maximăă va fi de 30 - 31 de grade, iar cea minimă ajunge la 12 spre 15 graden Celsius.

Ne puteți urmări și pe Google News