Vrei la mare în Grecia? Citește asta înainte. Cum poți să mergi cu cortul
- Alexandru Toader
- 26 mai 2020, 16:31
Românii și bulgarii au făcut rezervări în masă pentru campingurile din Grecia, pe perioada acestei veri, anunță presa bulgară.
În acest sezon estival, cluburile de noapte de pe insulele grecești vor fi închise, deoarece nu le pot asigura clienților perimetre pentru distanțarea socială. Patronii campingurilor din Halkidiki au anunțat că pentru luna iunie au primit numeroase rezervări din partea românilor și bulgarilor, iar Guvernul de la Atena a permis deschiderea acestora pentru turiști încă de la 1 iunie.
Însă, potrivit noilor măsuri, distanța dintre fiecare cort amplasat va fi de 6 metri, dar acest lucru va reduce cel mai probabil numărul de turiști în acest sezon.
Potrivit anilor precedenți, în această perioadă prețurile sunt mai mici. Începând de astăzi, restaurantele și cafenelele s-au redeschis în Grecia, însă multe dintre acestea de pe insule au rămas închise. Pe insulele Mykonos, Santorini si Rodos există sute de asemenea localuri și fac parte din atracțiile turistice.
Peste 500 de plaje din Grecia au fost redeschise sâmbătă, în condiţiile în care ţara încearcă să găsească un echilibru între asigurarea măsurilor de protecţie faţă de pandemia de COVID-19 şi revitalizarea sectorului turistic.
Altfel, autorităţile au impus respectarea măsurilor de distanţare fizică pe plajă, noile norme precizând şi distanţa minimă dintre umbrele. Pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi va fi permis accesul al cel mult 40 de persoane, iar între tijele umbrelelor trebuie să fie cel puţin patru metri.(foto: unsplash.com)