Vrăjeala cu mercur a lui Cristi Borcea nu e înghiţită de doctori
- Daniel Con ţescu
- 29 noiembrie 2011, 17:27
Acţionarul "câinilor roşii" va lipsi luni de la derby-ul cu Steaua pe motiv că trebuie să se trateze după ce s-a intoxicat cu mercur. Medicii îl contraxic, spunând că un om se contaminează cu amintita substanţă radioactivă după ce mănâncă ani la rând ton din conservă.
Cristian Borcea nu va fi prezent în "Groapă", luni, la derby-ul Dinamo-Steaua, din etapa a 16-a a Ligii I la fotbal, deşi săptămâni la rând a trâmbiţat că nu va lipsi de la marele meci. Ca să-şi justifice absenţa, acţionarul "câinilor roşii" a invocat, conform publicaţiei "Gazeta Sporturilor", faptul că urmează un tratament de schimbare a sângelui, fiind reţinut de probleme medicale în Statele Unite ale Americii, acolo unde a plecat imediat după nunta cu Alina (fostă Vidican). Bolnav "pe încredere" Borcea se plânge că nivelul mercurului din sânge a atins din nou un nivel alarmant şi are nevoie să meargă periodic la control la clinici specializate. Versiunea lui Borcea este greu de verificat. Este imposibil de stabilit cât de bolnav este, mai ales că fizic nu arată precum un om "terminat". Nu există nicio expertiză medicală, singura "sursă" fiind Borcea, care lansează periodic anunţuri plângăcioase privind starea lui de sănătate. Procurorii îl aşteaptă pe "şaormar" cu "de toate" Stabilit în America, motivul pentru care Cristi Borcea amână momentul revenirii în ţară pare să aibă legătură cu faptul că va fi luat la puricat de anchetatori, după ce va ateriza în România. Alarmat de naşul său, Gigi Becali, care l-a avertizat că la Bucureşti riscă să fie ridicat de pe aeroport, acţionarul de la Dinamo preferă să lanseze ipoteze imposibil de verificat despre "boala" cu care s-ar fi ales după ce a consumat produse din peşÂte, la care se adaugă faptul că ia meÂÂdicamente cu pumnul. De fapt, Borcea nu face altceva decât să se pună la adăpost pentru vremurile grele care vor veni folosind chestiuni medicale. Intoxicaţia dinamovistului revine ori de câte ori are de contramandat câte ceva, mai ales vizitele în România, unde este aşteptat de procurorii DNA. Numele lui Borcea, care în acest timp şi-a deschis o şaorÂmerie la Miami, a apărut în stenogramele corupţiei din arbitraj: a fost interceptat în timp ce îi propunea lui Vasile Avram 50.000 (a precizat că nu erau euro, ci de sticle cu şamÂpanie). Cu alt prilej, Cristi Borcea a anunţat că soţia este însărcinată şi că n-o poate lăsa singură în America.
Nutriţioniştii îl contrazic pe conducătorul dinamovist
EVZ a solicitat părerea unor medici, în tentativa de a găsi răspunsuri la paradoxul în care se află Borcea, un om care pare perfect sănătos, deşi susţine că este măcinat de o boală declanşată de mercur. La fel de bolnavă a fost şi Mihaela Borcea, fosta soţie a lui Cristi. Când EVZ i-a spus ieri că doctorii contestă varianta conform căreia mercurul ar putea proveni din peşte, aşa cum susţiÂne Cristi, femeia ne-a transmis că ea s-a vindecat deja! Pisicile mor înaintea omului! Medicii susţin că, dacă ar fi contaminat cu substanţa radioactivă invocată, Borcea ar reprezenta un caz unic în România. "N-am întâlnit niciodată o astfel de situaţie la noi. De la medicamente este exclus să aibă mercur. Acestea nu conţin o astfel de substanţă", precizează Alina Tănase, doctor primar hematolog la Spitalul Clinic Fundeni. Corina Zugravu, medic nuÂtriÂţionist, nu crede că mercurul din peşte poate nenoroci un om: "E aproape imposibil ca o persoană din România să fie infestată cu mercur din peşte. Noi nu avem obiceiuri de consum precum nordicii. Doar cineva care mănâncă peşte oceanic ani în şir ar putea avea probleme. Cel mai toxic este tonul. Mă îndoiesc însă că domnul Borcea a mâncat peşte din conservă! Peştele spadă şi rechinul mai sunt peşti periculoşi pentru consum. În manuale există un singur caz în care se exemplifică intoxiÂcaţia cu mercur de la peşte. Este vorba despre golful Minamata, în care se deversa apă infestată cu mercur. S-au îmbolnăvit peştii, apoi au murit pisicile care i-au mâncat, după care s-a ajuns la om. Dar asta după 10 ani. Nu e că mănânci azi, iar mâine ai probleme de sănătate". Specialistul consultat de EVZ dezvăluie care sunt reacţiile. "MerÂcurul are un efect neurotoxic, apoi se extinde şi la nivelul celorlalte organe interne, la inimă... O persoană intoxicată cu mercur se manifestă ca o persoană beată! Poate că domnul Borcea a băut mercurul din termometru, altfel nu-mi explic cum s-a putut îmbolnăvi!", crede Corina Zugravu.
"N-am făcut analizele, dar am reuşit să scot acele metale. Nu stau să caut cauzele. Nu mă mai interesează. M-am făcut bine!" MIHAELA BORCEA, fosta soţie a lui Cristi, vindecată miraculos de intoxicaţia cu mercur
CITIŢI ŞI:
- FOTBAL ÎN CĂTUŞE. Cristi Borcea, primul "rechin" prins în plasa stenogramelor
- Cristi Borcea a transformat un bordel din Miami în restaurant de lux
- De ce-şi tot amână Borcea revenirea în ţară. AFLĂ ultimul motiv pe care-l invocă