Voluntari străini au venit în România să ne curețe nouă râurile de mizerii
- Cristi Dorombach
- 6 februarie 2021, 22:51
Voluntari străini au venit în România să ne curețe nouă râurile de mizerii
Mai mulți voluntari străini, iubitori de natură, au venit în România să curețe în locul nostru mizeria care s-a adunat în zona barajului de la Ișalnița, pe răul Jiu, scrie StrilePROTV.
Aceștia au şi selectat gunoiul, capitol la care suntem corijenți.
De altfel dezinteresul pentru mediu ne-a adus într-un impas ecologic.
Din care ar trebui să ieșim cât mai repede, mai ales că Uniunea Europeană a impus o taxă anuală pentru plasticul ne-reciclat.
Aşa stau lucrurile la doar câțiva kilometri de Craiova. Mizeria lăsată de localnici este curăţată acum de străini. Încă de dimineaţă, mai mulţi voluntari din Macedonia, Cehia, Spania şi Germania s-au apucat să adune gunoaiele, iar în câteva ore au umplut o remorcă.
În luna ianuarie, pe Jiu a fost o viitură puternică, când bariera din amonte s-a rupt şi toate resturile au fost aruncate pe mal.
Consilul European a anunţat că din acest an introduce o taxă de 0,8 euro pe kilogramul de deşeuri care provin din amabalaje din plastic nerecilate.
Aşa că, dacă nu ne se mobilizează rapid România va plăti sume semnificative. Numai anul trecut, de exemplu, în toată ţara au fost peste patru milioane de tone de deşeuri nereciclate.