Scandalul emisiilor FALSIFICATE se complică. LOVITURĂ DEVASTATOARE pentru Volkswagen

Scandalul emisiilor FALSIFICATE se complică. LOVITURĂ DEVASTATOARE pentru Volkswagen

Scandalul emisiilor trucate de la Volkswagen ia amploare. Conform ultimelor informații, landul german Baden-Wuerttemberg solicită daune de la producătorul auto, după ce autoritățile locale au achiziționat vehicule diesel care se confruntă acum cu interdicții în orașe precum Stuttgart, a anunțat Frankfurter Allgemeine Zeitung, citat de Reuters.

Anul trecut, activiștii germani de mediu au obținut în instanță o decizie prin intermediul căreia orașele sunt nevoite să în considerare interzicerea vehiculelor diesel mai vechi, în scopul de a aduce emisiile în conformitate cu normele europene de poluare.

Potrivit sursei citate, autoritățile din Baden-Wuerttemberg au deschis un proces la o instanță din Stuttgart la sfârșitul anului trecut, solicitând despăgubiri de zeci de milioane de euro.

Volkswagen nu a confirmat informația, însă compania a precizat că instanțele, în decizii anterioare, nu dat câștig de cauză solicitanților de despăgubiri, pentru că autovehiculele VW erau autorizate să circule la momentul vânzării. Oficialii Baden-Wuerttemberg nu au putut fi contactați pentru comentarii. Din 2015 Volkswagen se află în centrul scandalului privind emisiile trucate.

Ne puteți urmări și pe Google News