Evenimentul Zilei > Actualitate > „Voi MURI pe 1 noiembrie”. Decizia luată de această fată frumoasă după ce a fost diagnosticată cu o boală cumplită
„Voi MURI pe 1 noiembrie”. Decizia luată de această fată frumoasă după ce a fost diagnosticată cu o boală cumplită

„Voi MURI pe 1 noiembrie”. Decizia luată de această fată frumoasă după ce a fost diagnosticată cu o boală cumplită

O tânără de 29 de ani, din SUA, a luat decizia sfâșietoare de a-și pune capăt vieții, pe 1 noiembrie, alături de familie și prieteni, relatează The Mirror.

Britanny Maynard a fost diagnosticată, anul trecut, cu o tumoră cerebrală și, deși a fost supusă unui tratament invaziv pentru stoparea creșterii tumorii, în luna aprilie medicii i-au spus că boala a devenit mai agresivă decât se așteptau. Mai mult decât atât, medicii i-au dat doar șase luni de trăit și i-au spus că va avea o moarte înceată și dureroasă.

Motiv pentru care tânăra de 29 de ani, căsătorită de numai un an, a început să se intereseze cum ar putea trece în viața de dincolo într-un mod mai puțin dureros, atât pentru ea, cât și pentru cei apropiați. Astfel, a decis că eutanasierea este varianta cea mai bună.

"Eu vreau să trăiesc, aș vrea să existe un tratament, dar nu există. Faptul că pot să aleg să mor cu demnitate mă sperie mai puțin. Acum pot să mă bucur de zilele care mi-au rămas pe Pământ, să mă bucur și să călătoresc în natură, alături de cei dragi", explică Britanny.

Tânăra a ales și ziua când va muri, pe 1 noiembrie, cu două zile după ce-și va aniversa ziua de naștere. Iar pentru a putea face acest lucru, Britanny și familia sa s-au mutat în statul Oregon, unde există o lege care le permite celor bolnavi incurabil să moară asistați medical, peste 750 de persoane alegând această modalitate de a muri din 1997 și până în prezent.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: