Vodafone şi-ar putea muta sediul central în afara Marii Britanii dacă Regatul va ieşi din UE

Vodafone şi-ar putea muta sediul central în afara Marii Britanii dacă Regatul va ieşi din UE

Vodafone, al doilea mare operator de telefonie mobilă din lume, a avertizat că și-ar putea muta sediul central în afara Marii Britanii, în funcție de rezultatul negocierilor privind ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, transmite BBC.

Compania britanică Vodafone a precizat că este important să-și mențină accesul la "libera circulație a oamenilor, capitalului și bunurilor din UE", dar este prea devreme "să ajungă la o concluzie clară privind amplasarea pe termen lung a sediului central, însă vor fi adoptate deciziile adecvate", informează Agerpres.

Operatorul are 13.000 de angajați în Marea Britanie, o divizie operațională la Newbury, în Berkshire, iar sediul central este în Londra. În Europa, Vodafone are aproximativ 122 de milioane de abonați la serviciile de telefonie mobilă și 12 milioane de abonați la serviciile de broadband.

Vodafone a anunțat că 55% din profitul grupului în precedentul an fiscal a fost realizat în Europa, activitățile din Marea Britanie contribuind cu doar 11% la câștiguri.

Vodafone este a șaptea mare companie inclusă în indicele bursier londonez FTSE 100, cu operațiuni în 26 de țări și 108.000 de angajați în afara Marii Britanii.

Luni, agențiile de evaluare financiară Fitch Ratings și Standard & Poor's au revizuit în scădere ratingul suveran al Marii Britanii și au avertizat că ar putea urma alte retrogradări, deoarece votul pentru ieșirea țării din UE (Brexit) va afecta economia.

De asemenea, Fitch a înrăutățit perspectiva de creștere a economiei Regatului Unit în 2017 și 2018 la 0,9% pentru ambii ani, de la estimarea precedentă de 2%.

Anterior, directorul general al Vodafone, Vittorio Colao, a declarat că în următorii ani vor apărea trei sau patru mari operatori pan-europeni de telecomunicații, pe măsură ce companiile din sector vor încheia alianțe pentru a putea face investiții în rețele.

"Trebuie să existe o consolidare la nivelul piețelor pentru a avea operatori mai mari și mai puternici care pot investi, iar acest lucru ar fi în interesul tuturor părților", a spus Vittorio Colao.

Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicații din lume, care oferă o gamă de servicii ce include voce, mesaje, date și comunicații fixe. Vodafone are divizii în 26 de țări, 58 de rețele partenere în întreaga lume și operațiuni de broadband fix în 17 țări.

La 31 martie 2016, Vodafone avea 462 de milioane de utilizatori ai serviciilor mobile și 13,4 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix.

Ne puteți urmări și pe Google News