Vodafone România a pierdut 35.000 de clienţi în trei luni
- Ana Bâtc ă
- 3 februarie 2011, 12:45
Vodafone România a pierdut 35.000 de clienţi, în ultimul trimestru din 2010. Astfel, numărul clienţilor Vodafone în Români a ajuns, la sfârşitul anului, la 9,804 milioane, de la 9,839 milioane la sfârşitul trimestrului trei al anului trecut, a anunţat compania.
Clienţii serviciilor prepay au reprezentat 62,1% din baza totală de clienţi a Vodafone România, iar cei cu abonamente, 37,9%.
În ultimul trimestru al anului trecut, Vodafone România a înregistrat venituri din servicii mai mici cu 9%. Venitul mediu pe fiecare utilizator a fost de 6,2 euro, în al treilea trimestru din 2010, potrivit unui comunicat al Vodafone România.
Vodafone România face parte din Vodafone Group Plc, una dintre cele mai mari companii de comunicaţii mobile din lume, cu aproximativ 343 milioane de clienţi la 30 septembrie 2010.
Vodafone are divizii în peste 30 de ţări pe cinci continente şi peste 40 de reţele partenere în întreaga lume.