Vladimir Putin: Rusia pregătește anul acesta manevre care vor cuprinde toate categoriile de arme și toate regiunile țării
- Paul Ciocoiu
- 10 aprilie 2015, 10:14
Preşedintele rus Vladimir Putin a vorbit despre necesitatea consolidării capacităţii de apărare a Rusiei, continuarea dezvoltării construcţiei militare a ţării şi întărirea potenţialului ei de apărare, într-un discurs rostit în cadrul unei ceremonii de avansare în grad a unor ofiţeri superiori, ieri, la Kremlin, relatează Interfax.
Fără a nominaliza vreo ţară, preşedintele rus a spus că “unele state” duc o politică în direcţia unor “acţiuni nelimitate preventive” cu caracter ofensiv. “Ca urmare, în regiuni importante din punct de vedere strategic pentru Rusia creşte potenţialul de conflict”, a subliniat Putin, punctând că Federaţia Rusă intenţionează să-şi consolideze securitatea pe acest fond.
Forţele armatei ruse trec printr-un proces de modernizare în ultimii ani, a indicat şeful statului rus. Anterior, această modernizare a vizat în special înlocuirea vechilor submarine, avioane, rachete etc.
Potrivit preşedintelui rus, “anul trecut a fost perfecţionat sistemul de apărare aerospaţială, a fost creată o puternică grupare armată în Crimeea, a fost consolidată zona de securitate în Arctica”. În plus, “ creşte semnificativ înzestrarea forţelor armate cu echipamente şi tehnică noi”, a mai spus el.
“A crescut ritmul de executare a comenzilor de stat pentru necesităţile apărării şi conform rezultatelor pe anul 2014 ţintele au fost depăşite”, a indicat liderul rus, citat de TASS.
Evocând un număr total de 3.500 de aplicaţii militare anul trecut, liderul de la Kremlin a spus că nici în acest an numărul exerciţiilor nu va fi mai mic.
“Viitoarele inspecţii de verificare a capacităţii de luptă vor cuprinde toate districtele militare şi toate categoriile de arme”, a afirmat preşedintele rus, potrivit căruia acestora li se vor adăuga manevrele de amploare ruso-belaruse “Scutul Uniunii-2015”, precum şi aplicaţiile strategice “Centru-2015”, mai scrie Interfax, preluată de Agerpres.
Manevrele desfăşurate anterior de Rusia în apropiere de frontierele sale vestice au suscitat preocuparea Occidentului. Statele baltice şi-au exprimat îngrijorarea şi chiar au crescut bugetul apărării. În legătură cu “ameninţarea rusă”, au reacţionat şi ţările scandinave, la fel şi SUA şi NATO.