EMOȚIONANT. O femeie și-a scris propriul necrolog. ”Îmi pare rău să spun asta, dar aparent am murit”
- Otilia Luca
- 6 aprilie 2015, 12:04
După ce a fost diagnosticată cu cancer pancreatic, Emily Phillips, din Florida, SUA, și-a scris propriul necrolog. Mesajul pe care l-a lăsat în urma ei a devenit viral pe rețelele de socializare săptămâna trecută, după ce ea a pierdut lupta cu boala.
”Îmi pare rău să spun asta, dar aparent am murit” își începe Emily necrologul. ”Toată lumea mi-a spus că se va întâmpla la un moment dat, dar pur și simplu nu voiam să aud asta, cu atât mai puțin să experimentez”, mai scrie ea.
După această introducere, își povestește viața de la primii pași în școala primară, la tatăl ei dansând pe muzică country, la piesele de teatru puse în scenă în clasa a cincea, la participările la concursuri de frumusețe, la zilele în care era majoretă în liceu.
”Atât de multe lucruri din viața mea păreau lipsite de semnificație în momentul în care s-au întâmplat, dar au căpătat o importanță deosebită odată ce am înaintat în vârstă”, scrie ea. ”Amintirile pe care le iau cu mine acum sunt atât de prețioase și au mai multă valoare decât tot aurul și argintul din cutia mea de bijuterii”.
Emily, în vârstă de 69 de ani, a început să-și scrie necrologul la scurt timp după ce a aflat că are cancer. Ea chiar a insistat să le citească apropiaților ferparul.
”Am râs acolo unde trebuia să râdem, am plâns acolo unde trebuia să plângem și uitându-mă acum în urmă...a fost unul dintre cele mai speciale momente din viața mea”, a povestit fiica sa, Bonnie. ”Mama ne-a lăsat un cadou incredibil”, a mai spus ea.
”M-am născut, am clipit și totul s-a terminat. Nicio clădire numită după mine, niciun monument ridicat în onoarea mea. Dar am avut norocul să cunosc și să iubesc fiecare prieten al meu și fiecare membru al familiei mele. Cât de binecuvântată poate fi o persoană? În final, țineți minte, faceți ce puteți mai bine, urmați-vă calea și faceți ceva extraordinar cu viața voastră. Ah, și niciodată să nu vă opriți din zâmbit.”, încheie Emily.