Politica
Viorica Dăncilă, declarație de presă: „Este jenant să-i fie frică de o dezbatere cu o femeie"
- Andi Miron
- 13 noiembrie 2019, 19:47
Viorica Dăncilă a susținut o conferință de presă la sediul PSD miercuri, de la ora 22:00.
- Vorbesc limba engleză și înțeleg, dar nu vorbesc foarte bine. Din teama de a nu face o greșeală, nu am vorbit foarte mult în limba engleză. Aproape toți președinții de stat vorbesc în limba lor, pentru că sunt lucruri care nu pot fi interpretate (...) Într-o lună de zile voi avea primul discurs în limba engleză. Dar vreau să fac o precizare: Președintele României trebuie să fie un om curajos, patriot, care să vorbească românește.
- Eu consider că am această datorie față de români și România. Uitați-vă în toate statele membre, au existat dezbateri. De ce îi este frică de această dezbtare? Știu că nu are ce să spună și nu are foarte multe obiective îndeplinite. Este jenant să-i fie frică de o dezbatere cu o femeie.
- Eu ies în fața românilor și mă uit în ochii lor. Nu am realizat tot ceea ce mi-am propus, dar în proporție de 80%, cele mai multe obiective, le-am realizat. Mergem într-o dezbatere cu două foi de hârtie în care eu voi scrie tot ceea am realizat și președintele la fel. Dar eu vă spun, mie nu-mi ajunge o foaie. Dar președintelui s-ar putea să-i ajungă două-trei rânduri scrise.
- Iohannis este un președinte dictator, cu discurs extremist
- Președintele a încălcat Constituția, nu știe că în niciun stat membru cu democrații solide, nu cere desființarea unui partid politic. Dacă aș fi fost fricoasă ca Iohannis, aș fi spus că nu merg la o dezbatere cu un președinte care a încălcat Constituția României
- Vreau să văd un MCV dacă președintele României intervine în justiție. A spus: Să se schibe șeful DIICOT, să fie desființată secția specială.
- Uitați-vă bine la urechi, nu am cască. Vorbesc liber, vă răspund la orice întrebare (...) Cred că președintele trebuie să mai învețe politică externă. A legat MCV de spațiul Schengen. Cred că nu a aflat că noi îndeplinim criteriile încă din 2011, lucru confirmat de Comisia Europeană. Pentru a intra, e nevoie de decizie politică. Au fost 3 state care s-au opus. În CE este președintele României, cel care trebuia să discute cu șefii de stat care au participat la Consiliul European. Mai mult, la Summitul de la Sibiu, în fața tuturor liderilor europeni, spunea că Romania va intra în Schengen, o altă promisiune neonorată. Din punct de vedere al Guvernului, s-au îndeplinit toate criteriile din 2011
- Se laudă (n.r. - Klaus Iohannis) cu tot ceea ce s-a făcut în România, chiar dacă nu a avut nicio contribuție.
- Avem un președinte care am împărțit această țară. Eu vreau să-i am pe toți lângă mine - și pe cei din UDMR, și pe cei din PRO România, pe toți cei care consideră că este nevoie de un președinte al tuturor românilor.
- Îi rog pe români să-mi transmită și alte întrebări lui Klaus Iohannis, la confruntarea de duminică pe care sper să o accepte (...) Ghinion domnule Iohannis, românii văd această utilitate (n.r. - a unei dezbateri).
- Domnule Iohannis, poate ne spuneți motivul real pentru care ați refuzat dezbaterea cu mine. Este frica sau disprețul față de români? De ce nu ați acordat nici măcar un interviu în această campanie și nu ați aprticipat în ultimii 5 ani la o emisiune televizată și la niciun interviu? Nicio vorbă despre ce ați făcut sau ce nu ați făcut în acest mandat?
- Ne-ați spus că aveți 5 case, iar una dintre ele a fost eliminată. Cum adică nu aveți probleme cu legea dacă a fost eliminată o casă?
- Ați promis că renunțați la imunitate (...) Ați făcut o glumă astăzi, în care ați spus că ați avut doar trei concedii în ultimii 5 ani. Chiar am râs. Ce ar mai fi de spus? Că ați locuit cu chirie?
- Eu îmi doresc ca domnul Iohannis să vină la o dezbatere în fața românilor, nu în fața apropiaților lui. Am primit pentru duminică o invitație din partea TVR și am acceptat-o. Pentru că domnul Iohannis și-a făcut public programul de campanie, știm că duminică nu are programate evenimente. Îl invit duminică la dezbatere. Îi voi da de acum subiectele, să pregătească niște răspunsuri ceva mai pertinente decât celebrul "ghinion".
- Domnule Iohannis, cred că trăiți în altă lume. Cred că domnul Iohannis fie se vede undeva în stratosferă, stăpân peste o Românie în care există doar PNL, deasupra principiilor democrației și așa cum deja știm, deasupra Constituției și se teme de o confruntare cu mine. Realitatea este că o astfel de dezbatere ar demonta propaganda și atacurile mizerabile la adresa mea și a PSD. Probabil, de există acest refuz.
- Un moment de o aroganță monstruoasă și un dispreț pentru români... Am văzut un președinte de țară care spune că singura lui realizare este că a dat un guvern legitim, ales prin vot. Vedem cum acest președinte încearcă să negocieze cu noi toți pentru definirea democrației (...) Vorbim despre doi candidați care au intrat într-o competiție pentru președinția României. Ba mai mult, despre actualul șef de stat și fostul premier. Este corect și democratic să existe o confruntare directă de idei și programe pentru cei care vin să voteze.
___
Viorica Dăncilă îi răspunde lui Klaus Iohannis! Fostul premier susține o declarație de presă miercuri, 13 noiembrie 2019, de la ora 20:00, la sediul central al Partidului Social Democrat, din Șoseaua Kiseleff nr. 10.
_
În curs de actualizare...
Recomandările noastre