

Nu este un secret pentru nimeni că, în majoritatea cazurilor, bărbatul este cel care devine agresiv și își manifestă latura dură a comportamentului său. În multe din situații, masculinitatea este prost înțeleasă, masculinitatea învățată astăzi e definită prin putere fizică, economică, psihică, control și violență. Băieții învață că, pentru a fi bărbați, trebuie să fie mari, puternici, dominatori și agresivi. Iar acestă imagine este prezentă peste tot: în familie, în comunitate, în desene animate, în filme, în jocuri și în reclame.
Este important de știut că violența dintre partenerii de cuplu nu ține nici de vârstă, nici de pătura socială din care fac parte, nici de starea civilă și, de multe ori, nu ține nici de gradul de școlarizare. Agresivitatea își are rădăcinile adânc înfipte în familia de bază, de mediul în care un individ s-a format.
Statisticile arată că în proporție de 90% dintre cei care au suferit abuzuri fizice în familia de origine vor reproduce violență în cuplul pe care îl vor forma ulterior. Tot statisticile spuncă 70% dintre femeile care au fost abuzate în familia de origine, vor accepta să fie agresate de partenerul de viață sau își vor manifesta agresivitatea fața de proprii copii.
În spatele acestei violențe nu stă doar puterea exemplului, ci și foarte multă fustrare, neputință și chiar dorința de dominare. De cele mai multe ori, bărbatul este cel care își manifestă agresivitatea pentru a domina, pentru că este lipsit de argumente și de tact. Prin acest comportament ține să-i amintească iubitei/ șoției cine este șeful.
Puțini sunt cei care știu că vinovat pentru violență nu este doar agresorul, victima de cel mai multe ori își acceptă rolul, iar această acceptare aduce după sine un soi de complicitate între victimă și agresor.
În literatura de specialitate se vorbește despre sindromul Stockholm, adică sindromul atașamentului paradoxal. Acest tip de sindrom este dezvoltat de femeile care sunt agresate, care au parte de violență și, care deși sunt maltratate sau amenințate, își vad propriul agresor ca pe un salvator. Există o serie de cupluri care îşi încep relaţia iubindu-se cu pasiune, anticipând că se vor iubi întotdeauna la fel. Însă, în cele din urmă, relația lor se scufundă în indiferenţă, frustrare şi resentimente, și când violența devine o rutină, divorțul sau separarea reprezintă singurele soluții.