Viktor Orban, acasă la ultimul temnicer al Europei

Viktor Orban, acasă la ultimul temnicer al Europei

Poziţia Ungariei este că Uniunea Europeană trebuie, în sfârşit, să ridice sancţiunile faţă de Belarus - a declarat premierul ungar Viktor Orbán, după întrevederea pe care a avut-o vineri, la Minsk, cu preşedintele Aleksandr Lukaşenko.

Republica Belarus este inclusă în Parteneriatul Estic al UE, dar un parteneriat nu se poate construi cu sancţiuni - a afirmat Viktor Orbán, la o conferiţă de presă susţinută împreună cu preşedintele Belarusului.

Premierul ungar a adăugat: cooperarea economică şi comercială între UE şi Uniunea Economică Euroasiatică este în interesul Europei. Referitor la relaţiile între Ungaria şi Belarus, Viktor Orbán a afirmat că „cele două popoare şi cele două ţări sunt mult mai apropiate decât se crede”.

Belarusul are un rol important din punctul de vedere al securităţii energetice a Ungariei, deoarece întregul import de petrol al Ungariei se derulează printr-o conductă care trece prin Belarus - a precizat Viktor Orbán.

Ne puteți urmări și pe Google News

Referitor la domeniul energiei nucleare, premierul ungar a accentuat că Ungaria şi Belarus resping „discriminarea” acestei energii. Ungaria priveşte cu atenţie la centrala nucleară pe care o construieşte acum Republica Belarus, deoarece aceasta este bazată pe aceeaşi tehnologie ca şi centrala Paks 2, a adăugat Viktor Orbán.

Premierul ungar a informat că Ungaria a deschis la Eximbank o linie de credit de 40 milioane de euro pentru finanţarea colaborării între companiile din cele două ţări, remarcând faptul că jumătate din exportul Ungariei în Belarus îl reprezintă medicamentele.

Viktor Orbán a mai anunţat că, în curând, compania Wizz Air va avea o cursă între Budapesta şi Minsk. Premierul Viktor Orbán a mai spus că guvernul ungar asigură anual 50 de burse de stat pentru studenţii din Belarus care studiază în Ungaria.

Referitor la reglementarea situaţiei din Ucraina, premierul ungar a afirmat că singura speranţă este aşa-numitul proces de la Minsk. La rândul său, preşedintele Aleksandr Lukaşenko i-a mulţumit lui Viktor Orbán pentru vizita la Minsk, care - potrivit spuselor sale - este „o acţiune curajoasă”, în actuala situaţie de pandemie.

Preşedintele Lukaşenko a afirmat că, pentru Belarus, Ungaria este cel mai apropiat partener din UE, care „ne înţelege mai bine decât toţi ceilalţi”.

În ultimii ani, relaţiile între Belarus şi Ungaria au devenit mai pragmatice şi mai echilibrate, iar un rol importantant în acest sens l-a avuta Budapesta ,a adăugat Aleksandr Lukaşenko, care a accentuat: „în continuare suntem dispuşi să purtăm un dialog bazat pe respect reciproc şi pe drepturi egale”.

Referitor la relaţiile economice bilaterale, preşedintele Lukaşenko a amintit cooperarea belaruso-ungaro-elveţiană în fabricarea trenurilor electrice Stadler şi a afirmat că există perspective bune în ceea ce priveşte fabricarea în comun a unor autobuze electrice.

Aleksandr Lukaşenko s-a referit şi la energia nucleară, afirmând că ambele ţări sau confruntat cu „tentative neruşinate” de a bloca realizarea unor proiecte de utilizare a energiei nucleare în scopuri paşnice, dar ambele ţări au dat un răspuns ferm. Sunt sigur că în cooperarea bilaterală vom avea un viitor de succes,  a afirmat, în finalul declaraţiei sale, preşedintele Lukaşenko.