Viitorul reactoarelor 3 şi 4, dezbătut astăzi de acţionari
- Teodora Cimpoi
- 24 ianuarie 2011, 13:47
Acţionarii EnergoNuclear se vor întâlni astăzi, la ora 15.00, pentru a analiza cum va continua proiectul reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă, devenit incert după ce patru din cei şase investitori privaţi s-au retras din cursă.
Grupul franco-belgian GDF SUEZ, nemţii de la RWE şi spaniolii de la Iberdrola au decis, săptămâna trecută, să se retragă împreună din acţionariatul companiei de proiect, EnergoNuclear.
Mutarea lor vine după ce şi grupul ceh CEZ s-a retras din proiect, în septembrie anul trecut. Participaţia sa de 9,15% a fost cumpărată de Nuclearelectrica, societate de stat care a ajuns să deţină astfel 60,15% din acţiunile EnergoNuclear. Din cei înscriși în cursă în 2008, când au semnat acordul investitorilor pentru înfiinţarea companiei de proiect, care va construi şi opera grupurile 3 şi 4 de la Cernavodă, au mai rămas deocamdată italienii de la Enel și ArcelorMittal România. Americanii de la Bechtel vor lucrările de construcție
Construcţia celor două reactoare trebuia să înceapă în 2010, termen amânat până în 2012. Pentru lucrările de inginerie şi construcţie evaluate la 3,2 miliarde de euro fără TVA, doar trei consorţii şi-au exprimat interesul, conduse de americanii de la Bechtel, canadienii de la Lavalin şi ruşii de la Atomtechnoprom.