Premierul Victor Ponta, proaspăt întors dintr-un concediu în Dubai, va participa marţi la dezbaterile din Parlament privind votul din diaspora.
Dezbaterile sunt programate pentru ora.10.00. Premierul ar urma să aibă discuţii şi cu grupurile parlamentare ale PSD în legătură cu situaţia din partid.
Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor solicitase organizarea de urgenţă a unei dezbateri legate de modul în care au fost organizate alegerile în diasporă.
"Modul defectuos în care guvernul Ponta a organizat procesul electoral în străinătate a condus chiar şi la apariţia unor situaţii în care cetăţenii români din afara graniţelor ţării care s-au prezentat la vot şi nu au putut vota au fost umiliţi bruscaţi, ajungându-se inclusiv la confruntări cu forţe de ordine locală", se arăta în solicitarea PNL, prezentată de liderul gurpului liberal George Scutaru.
Liberalii au cerut ca premierul să vină la dezbateri pentru a da explicaţii.