Fostul premier Victor Ponta a declarat că rezultatul referendumului din Marea Britanie privind ieşirea ţării din UE reprezintă cel mai greu moment din istoria Uniunii Europene, menţionând că acum este nevoie de lideri politici puternici şi cu viziune.
"Este cel mai greu moment din istoria UE/ acum e nevoie mai mult ca oricând de câţiva lideri politici puternici şi cu viziune care să repare ce s-a stricat (nu doar prin votul de ieri, ci în mulţi ani) / ce păcat că România exact acum are la conducere cei mai inepţi şi incapabili lideri din ultimii 25 de ani! Sunt convins că britanicii nu sunt antieuropeni / au votat aşa cum votează şi francezii pentru Marine Le Pen sau americanii pentru Trump / de fapt împotriva Establishment-ului, a unui sistem arogant şi atotputernic care îi ignoră şi sfidează prea des! Dacă înţelegem asta putem îndrepta răul, dacă nu va fi din ce în ce mai rău!", a scris Ponta, vineri, pe Facebook.
Numărătoarea finală a voturilor de la referendumul de joi din Marea Britanie confirmă că majoritatea britanicilor au optat pentru Brexit, adică ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană, transmit vineri DPA, AFP şi BBC.
Conform rezultatelor definitive, 51,9% dintre alegători au votat în favoarea Brexit-ului. Rata de participare la vot a fost de 72,2%