Victor Pițurcă, nemulțumit de lipsa de progres a CSA Steaua: „Nici nu știu cine conduce acest club”

Victor Pițurcă, nemulțumit de lipsa de progres a CSA Steaua: „Nici nu știu cine conduce acest club”Sursa foto: Arhiva EVZ

Dat fiind că echipa CSA Steaua nu a reușit promovarea în Liga I, „militarii roș-albaștrii” vor juca tot în Liga a II-a. Acest lucru se întâmplă deoarece șefii clubului sportiv nu au reușit să schimbe forma juridică a CSA Steaua până la începerea noului sezon.

Promovarea CSA Steaua în Superliga este condiționată de modificarea formei juridice a echipei, demers nerealizat nici până astăzi de oficialii clubului. Astfel, în cazul în care legea sportului nu va suferi modificări, „roș-albaștrii” vor fi nevoiți să dispute și următorul sezon tot în liga secundă.

Probleme mari la CSA Steaua, semnalate de fostul selecționer Victor Pițurcă

Victor Pițurcă s-a arătat indignat de ceea ce se petrece la CSA Steaua, fostul stelist neștiind însă pe cine să dea vina pentru eșecul echipei, asta pentru că nu știe cine conduce clubul de fapt.

„Situație de neînțeles (n.a. - la CSA Steaua). Nu pot să-mi imaginez de ce se întâmplă lucrul ăsta, având atâta timp la dispoziție să iei măsuri ca echipa să poată să se bată pentru promovare. Nici nu știu cine conduce acest club în momentul de față.

Am putea spune comandantul clubului, el e cel care conduce, eu știu sigur că nu el conduce. Dacă el ar conduce și ar avea posibilitatea, ar fi făcut tot posibilul ca (n.a. - CSA Steaua) să promoveze. Neștiind cine conduce, n-am pe cine să fiu supărat”, a transmis Victor Pițurcă.

La Dinamo, mai rău decât la CSU Steaua

Victor Pițurcă a vorbit inclusiv despre starea clubului Dinamo, a cărui echipă de fotbal nu beneficiază nici măcar de un stadion corespunzător.

„Mi se pare situația mai dramatică la Dinamo decât la Steaua, chiar dacă nu are drept să promoveze. Dinamo, în momentul ăsta, e echipa nimănui. Nu are nici stadion adecvat”, a adăugat fostul selecționer al României.

Vineri, CSA Steaua a reușit o nouă victorie în liga a II-a (a doua consecutivă), obținând un scor de 2-1 cu Poli Iași, astfel că și-a egalat rivala la zece puncte, ceea ce o face să se claseze acum pe locul patru în clasament, conform Sport.ro.

Victor Pițurcă găsise investitori pentru cei de la CSA Steaua

Vara trecută, Pițurcă găsise oameni de afaceri ce ar fi fost dispuși să investească la CSA Steaua, echipa finanțată de Armată și care evoluează în liga a II-a, dar s-a lovit de refuzul lui Nicolae Ciucă. Actualul prim-ministru al României era, la acea vreme, ministrul Apărării.

„Mie mi se pare foarte normal ca CSA Steaua să poată promova. Eu nu știu absolut nimic de acolo. Eu am avut o tentativă în vară, când discutasem cu cineva alte afaceri. Și am propus unei companii din America să se bage. Au fost încântați și m-am întâlnit cu cineva.

Dar am înțeles că ministrul a zis că mai așteaptă, că ați văzut ce s-a întâmplat atunci cu asta (n.a. Gigi Becali). Băi, veneau oamenii și băgau 50, 100 de milioane de dolari. CSA Steaua trebuie să fie în prima ligă, să fie campioană, să joace în Champions League. Nu știu ce se întâmplă acolo”, a afirmat Victor Pițurcă la Digi Sport.

Gabi Balint este de părere că Legea Sportului nu trebuie modificată doar pentru Steaua, ci pentru că uşor, uşor banii de la privaţi vor dispărea, iar cluburile nu au altă şansă decât să apeleze la finanţare de la stat. Şi că statul trebuie să susţină cluburile cu o masă mare de suporteri pentru ca sportul să continue să se dezvolte.