Viceprimarul Sectorului 2 demisionează din funcție. Ce motive a invocat Alexandra Chirilă

Viceprimarul Sectorului 2 demisionează din funcție. Ce motive a invocat Alexandra Chirilă Sursa: Alexandra Chirilă/ Facebook

Viceprimarul Sectorului 2, Alexandra Chirilă, și-a anunțat demisia la finalul ședinței de Consiliu Local de miercuri seara. Aceasta și-a justificat motivele pentru care a renunțat la fotoliul de la Primărie.

Vă mulţumesc tuturor pentru colaborarea pe care am avut-o în aceşti aproape trei ani de mandat, pentru reabilitările de şcoli şi primul proiect de „Şcoală după şcoală” din 2021, pentru toate proiectele şi acţiunile pe care le-am făcut cu Poliţia Locală, Festivalul Lights On, centrele de vaccinare”, a transmis viceprimarul.

Alexandra Chirilă demisionează din funcția de viceprimar al Sectorului 2

Cu toate că va demisiona din funcția de viceprimar, Alexandra Chirilă spune că își va continua munca în primărie, dar alături de echipa de consilieri USR şi de primarul actual Radu Mihaiu.

La rândul lui, primarul a menționat că a făcut o echipă „excelentă” cu viceprimarul Alexandra Chirilă, menționând că aceasta a demonstrat că, atâta timp cât ai capacitate de muncă şi ai onestitate, poţi să mişti lucuri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Alexandra Chirilă a intrat în politică în anul 2018, după ce a lucrat o perioadă în corporații și a fost antreprenor. „Povestea mea este povestea multora din valul acesta nou care a intrat pe scena politică: după seri la rând de protestat în fața guvernului pe ger, după multe frustrări izvorâte din faptul că vedeam cum țara se degradează și devine din ce în ce mai coruptă, am zis că trebuie să mă implic.

Vedeam alegerile din 2020 ca un ultim tren, o ultimă șansă. Am și zis atunci că asta e: aștept alegerile din 2020 și în funcție de rezultat mai rămân în țara sau emigrez”, spunea aceasta într-un interviu pentru revistabiz.ro.

Ea a mai spus că trecerea la politică a fost abruptă, mai ales că a trebuit să învețe la foc automat un mediu nou în timp ce lua decizii cu impact pentru 300.000 de oameni. Viceprimarul Sectorului 2 mai subliniază că a avut multe nopți nedormite din cauza stresului, dar în același timp a avut și satisfacții enorme atunci când reușea să rezolve probleme.

Alexandra Chirilă mai declara atunci că funcția de viceprimar pe care o are este importantă prin prisma faptului că a avut mai mult spațiu să se implic, a fost mai aproape de decizii și a putut să fie un factor în schimbare.