,,S-a întâmplat ca eu să fie născut de către această persoană care este mama mea. Și-a căutat-o cu mâna ei, nu eu sunt vinovat că m-am născut. N-o iubesc deloc. Țin la ea, dar n-o iubesc. Eu nu mai sunt capabil să iubesc”.

Anghel Morariu era taximetrist de ocazie, deși terminase o facultate și ar fi putut foarte bine să lucreze ca inginer. La vremea la care s-au petrecut poveștile despre care urmează să citiți, societatea încă mai punea preț pe ingineri.

Dar lui Anghel Morariu i-a fost mai comod să-și așeze fundul într-o Dacia ramolită moștenită de la părinți, cu care făcea bani frumoși și nefiscalizați.

-Ce-i în mână nu-i minciună. Păi cât aș fi câștigat într-o lună ca inginer, îmi pică într-o zi bună de vară. Nu fac bătături în palme, văd fete frumoase, miros parfumuri fine.

Soția lui Anghel, deși încântată de banii pe care bărbatul îi aducea acasă, simțea că ceva nu era în ordine.

-Măi, Anghele, ce faci tu toată ziua în mașina aia de miroși numai a parfum de femeie?

-Păi nu sunt eu bou că te țin ca pe o doamnă, îți cumpăr haine și pantofi și uite de câtă mulțumire am parte, se supăra taximetristul. Ia vezi-și tu de casă, îngrijește copilul cum trebuie și nu-mi mai freca mie ridichea.

Dar femeia nu-i dădea pace, iar în scurtă vreme scandalurile au devenit insuportabile.

-Să știi că iau copilul și plec la mama.

-Du-te și să vii când te-oi mai chema eu! I-a strigat Anghel. La câți bani am băgat în voi, îmi cumpăram mașină nouă, să conduc și eu ca un domn.

Au divorțat câteva luni mai târziu, motivul fiind infidelitatea bărbatului și firea lui recalcitrantă. Câțiva vecini bine intenționați au povestit la divorț cum biată doamnă Morariu îngrijea singură de casă și de fetița pe care o aveau împreună.

-Cu ochii mei l-am văzut într-o seară sărutându-se cu o femeie în fața blocului.

Era mărturia vecinei de la parter, martor ocular la toate evenimentele importante din cartier și cunoscătoare până la cele mai mici detalii a vieții intime a tuturor locatarilor din bloc.

Anghel Morariu a suferit cumplit în urma divorțului și, dintr-o dată, aventurile care până atunci i se păruseră incitante, îi provocau greață și dezgust.

Pe Anemona o racolase într-o seară de decembrie din fața unui magazin din centru.

-La Gara de Nord, vă rog.

Anghel își potrivise oglinda retrovizoare ca să o poată studia mai bine pe tânăra care se urcase în taxiul lui fără să știe că avea să plece spre ultimul ei drum.

Taximetristul a început o conversație în care îi povestea fetei că este absolvent de facultate, dar face taximetrie ca să câștige un ban în plus.

-Vreau să-mi cumpăr un apartament în centru, dar nu am încredere în bănci, așa că prefer să trag tare câțiva ani, ca să pot plăti cu banii jos.

Fata era studentă și locuia într-un cămin din Grozăvești. Planurile lui Anghel i se păreau mărețe și îl asculta cu admirație. Nici nu băgase de seamă că bărbatul luase un alt drum, lăsând Gara de Nord în spate.

Din vorbă în vorbă, au ajuns la discuții intime, iar fetei nu părea să-i displacă genul acesta de conversație.

-Dă-l încolo de tren, că te duc eu până la Pitești, i-a spus Anghel.

-Dar nu am atâția bani să îți plătesc cursa, s-a scuzat fata.

-Găsim noi o cale, a liniștit-o taximetristul.

Vorbele sunaseră cât se poate de sugestiv, iar neîmpotrivirea tinerei îi dăduse curaj. A oprit taxiul la marginea unei păduri și în câteva clipe se aflau îmbrățișați pe bancheta din spate a Daciei. Anghel o săruta flămând, ca un animal care își tachinează prada înainte de marele festin.

-Oprește-te! Vreau să cobor. A strigat fata.

-Nu pleci nicăieri. Ești a mea acum !

A urmat o luptă nedreaptă între cei doi, din care Anghel a ieșit învingător. Mâinile lui puternice au frânt numaidecât viața ce se scurgea prin gâtul firav al tinerei care-i căzuse în plasă. A murit atât de repede încât nici nu a apucat să înțeleagă ce i se întâmplase.

Trupul ei cald a suportat rușinea unui viol fără niciun spasm, inert și docil. Ochii larg deschiși erau preocupați să răzbească lumina strălucitoare a drumului fără întoarcere.

Anghel era mulțumit. Simțea un soi de răzbunare amestecată cu furie.

-Proastă credulă!

I-a smuls lănțișorul de aur de la gât și un inel pe care îl avea pe deget, după care s-a urcat la volan conducând mașina la marginea unui lac înghețat.

Ulterior, poliția avea să descopere cele două bijuterii ale victimei la fosta soție a taximetristului și la fiica acestuia.

-Ni le-a făcut cadou de Crăciun, declarase femeia.

Trupul fetei din taxi a fost strecurat printr-o scobitură făcută în gheața care acoperea lacul, păstrând sângerosul secret până la dezghețul primăverii.

-Problema e că dacă faci o prostie o dată și scapi, mergi înainte. Prima dată mi s-a pus pata pe ea, am strâns-o de gât și am scăpat. Nu m-a căutat nimeni, nu m-a prins nimeni. A doua oară a mers mult mai ușor. , avea să le mărturisească Anghel anchetatorilor.

Matilda s-a urcat în taxiul ucigaș și a cerut să fie dusă la o adresă din Pantelimon. Era extrem de vorbăreață, iar Anghel a simțit că femeia asta îi făcea sângele să clocotească. Avea un accent bizar, vorbea ușor stricat, dar felul în care pronunța cuvintele îi dădea un farmec aparte.

Anghel și-a reluat repertoriul cu facultatea, vorbindu-i despre dorința de a-și cumpăra un apartament în centru.

-Bancherii sunt niște hoți, nu am încredere în ei.

Femeia îi dădea dreptate, lăudându-l pentru decizia luată.

-Soția ta trebuie să se simtă cea mai norocoasă femeie din lume cu un așa bărbat!

Pentru Anghel aceste cuvinte erau o invitație clară la împreunarea trupească. Femeia când vrea, transmite niște mesaje pe care eroul nostru se pricepea să le decodifice.

,,A doua oară a mers mult mai ușor,, sunaseră vorbele lui și, într-adevăr, avusese dreptate. Curajul pe care ți-l dă o crimă nedescoperită transformă individul într-un ucigaș în serie.

-Eram cuprins de acea transă normală a unui bărbat a cărui excitație începuse cu câteva ore în urmă, eram foarte aproape de a-mi satisface frumoasa plăcere a actului sexual și continuam să o țin în brațe când ea a început să mă respingă brutal și chiar violent.

Matilda trebuia să primească o lecție serioasă pentru că se împotrivise. Anghel refuza să înțeleagă și să accepte că o femeie ar putea, vreodată, să îl refuze.

-Toate sunt la fel. Te ademenesc cu trucuri, după care, când te văd ca ai ajuns un vulcan excitat, îți aruncă o găleată cu apă rece în cap.

Lacul, care scăpase de haina grea a iernii, era pregătit să înghită și trupul Matildei.

Cu Maria lucrurile se petrecuseră diferit. Femeiușca asta, dată naibii, îi răsucise mințile, alungându-i instinctele criminale.

-Matilda nu era mironosiță ca celelalte două, ea știa ce vrea un bărbat. În plus, băgasem în ea o grămadă de bani – restaurante, cadouri scumpe, chiar nu voiam să o omor.

-Și totuși ai omorât-o! ba chiar ai incendiat-o ca să nu fie recunoscută.

-Biblia spune că focul te purifică.

Furia criminalului se dezlănțuise în clipa în care Maria i-a spus într-o zi că nu vrea, iar pentru această îndrăzneală trebuia pedepsită. I-a incendiat trupul ca pe o torță, având grijă să îi salveze pantofii noi, pe care tocmai îi dăruise femeii.

Maria era de nerecunoscut, însă anchetatorii erau convinși că era vorba despre același criminal care le aruncase pe primele două victime în lacul de la marginea orașului.

Două degete scăpate de furia flăcărilor au spus povestea celei care murise în chinuri groaznice. Amprentele reconstituite în laborator au dus la identificarea celei de-a treia victime, iar perchezițiile efectuate în locuința Mariei i-au trimis pe polițiști direct la ușa lui Anghel Morariu.

Convins că nimeni vreodată nu-i va descoperi crimele, bărbatul păstra în casă obiectele personale ale victimelor sale. Nici măcar nu a încercat să nege.

-Le-am ucis dintr-un sentiment de frustrare determinat de despărțirea de soție. Regret faptele, dar nu și victimele.

După șapte ani de procese Curtea Supremă l-a condamnat la închisoare pe viață, dar viața lui în penitenciar a fost una încărcată de recompense care i- au grăbit liberarea condiționată.

Societatea, mulțumită că a scăpat de un criminal în serie, îl reprimea printre oameni după mai mult de 25 de ani de detenție.

-Mi-am dat seama că numai Dumnezeu mă poate pedepsi pentru faptele mele, mărturisea Anghel, care, în detenție descoperise credința și pocăința. Eram vulnerabil suflește când le-am ucis pe acele femei, acum sunt liber în țara Domnului.

Lipsa libertății îi accentuase înclinațiile creative, fostul taximetrist devenind autor de cărți și chiar creator de poezii și proză motivațională. Talentul său literar, etalat pe internet, i-a redeschis deținutului drumul spre dragostea adevărată.

Daniela, o profesoară de provincie și l-a dorit de soț, cei doi căsătorindu-se în captivitate. Fidelitatea femeii și răbdarea ei nemărginită de a aștepta un viețaș să se elibereze, au cântărit mult la punerea în libertate a lui Anghel Morariu.

-Domnule președinte, am îmbătrânit în pușcărie. Soția mă așteaptă de 10 ani, sunt membru al Bisericii Adventiste de 17 ani, l-am descoperit pe Dumnezeu, au fost cuvintele lui Anghel în multiplele lui cereri de liberare condiționată.

Se îndreptase condamnatul nostru în toți acești ani ? Cele 68 de recompense și zecile de zile câștigate în penitenciar te-ar fi putut păcăli. Omul părea adus pe calea cea dreaptă.

Cu toate acestea, Curtea de Apel i-a mai adăugat la pedeapsa pe viață încă 15 ani de închisoare pentru trafic de heroină printre condamnați.

În biblia lui sfântă din celulă au fost descoperite numeroase folii de aluminiu de care se folosea ca să împacheteze prafurile albe.

-Totul este o înscenare, se apăra Anghel Morariu. Vor să-mi distrugă șansele de a fi liberat condiționat!

O pedeapsă pe viață, dublată de alți 15 ani de detenție, ar fi îngenuncheat și cele mai puternice caractere, însă nu și pe Anghel.

Știa, simțea, credea că într-o zi va fi liber și fericit alături de femeia care nu se temea să fie mângâiată de două mâini ucigașe.

Autoritățile l-au dat uitării din momentul în care a ieșit pe porțile penitenciarului.

Societatea să facă bine să se păzească singură .