Viața la bloc. Amenzi mari pentru cei ce nu respectă o regulă

Viața la bloc. Amenzi mari pentru cei ce nu respectă o regulă Bloc. Sursa foto Pixabay

Viața la bloc. Românii care stau la bloc au obiceiul de a amenaja în fiecare an grădina din fața blocului, dar riscă amenzi usturătoare dacă nu respectă anumite reguli. Locatarii care vor să își planteze diverse flori în fața blocului sau să își pună gazon, au nevoie de o autorizație de la primărie.

Cei care stau la bloc riscă amenzi mari

Mai multe orașe din România au adoptat un regulament pentru stabilirea unor măsuri de gospodărire a municipiului. Aici se găsește tot ceea ce este permis sau nu să faci în spațiul public. Cei care nu respectă prevederile legale riscă o amendă de până la 2.500 de lei.

plantare

Sursă Dreamstime

Spre exemplu, Consiliul Local din Galați a adoptat în acest sens un regulament privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului.Ei nu au voie să distrugă spațiul verde din fața blocului și să facă grătar. Și „plantarea pe domeniul public şi în aliniamentele stradale, de arbori şi arbuşti fructiferi de orice fel, este strict interzisă”.

Alte reguli care trebuie respectate

Aceștia nu mai au voie nici să culeagă de pe domeniul public plantele medicinale, fructele și iarba de gazon, nici să practice jocuri sportive pe spațiile verzi, să agațe anunțuri sau indicatoare de arbori ori să culeagă arborii doborâţi în urma unor fenomene naturale sau arbori care au fost tăiaţi, scoşi din rădăcini în cadrul unor lucrări specifice, fără aprobarea serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei.

Viața la bloc

Sursa foto: Pixabay

Legea este foarte clară

Legea spune că pentru întreținerea spațiului verde din fața blocului, orice locatar poate să contribuie, dar numai după acordul tuturor proprietarilor, în baza unei hotărâri a Adunării Generale a Asociației de Proprietari.Primăriile din majoritatea localităților organizează tot felul de inițiative care să ducă la amenajare spațiului verde.

În 2021, Primăria din Sectorul 6 a pus în dezbatere publică un program de reamenajare a grădinilor de bloc, oferindu-se până la 2.500 de lei pentru plata apei de udat și arbori și flori pentru plantat. Este indicat ca locatarii să se consulte și cu administratorii blocului și vecinii înainte de a face modificări.

Ne puteți urmări și pe Google News