Liviu Librescu a copilarit in Ploiesti si Focsani si a simtit pe propria-i piele grozaviile Holocaustului si ale comunismului.

Ca sa poata pleca in Israel, a renuntat inca o data la tot. Profesorul Liviu Librescu, romanul erou al Americii, impuscat mortal intr-un amfiteatru al Universitatii Virginia Tech din SUA in timp ce incerca sa-si salveze studentii din fata atacatorului sud-coreean, a copilarit la Focsani, unde a trait din plin ororile antisemite.

Aici locuiau bunicii lui din partea mamei, aici a avut domiciliul fortat tatal sau inainte de a fi trimis in lagarele de exterminare din Transnistria si tot aici a cunoscut-o pe sotia lui, Marilena Semian, fiica unui stomatolog cunoscut in acele timpuri, cu care s-a casatorit in 1968. Sotia, medic de profesie, a urmat liceul de fete din Focsani. Ulterior si-a urmat sotul in Israel si mai apoi in Blacksburg - SUA.

Prigonit de legionari si de comunisti

Profesorul Liviu Librescu se numara printre cei care, inainte de 1989, au cerut Institutului Yad Vashem din Israel, memorialul dedicat celor sase milioane de evrei omorati in timpul Holocaustului, decorarea Reginei-mama Elena cu titlul de „Drept intre popoare”.

In corespondenta electronica purtata cu corespondentul EVZ in Vrancea, profesorul isi amintea de prigoana impotriva evreilor. „Au fost ani de suferinta, cand tatii nostri, al meu si al sotiei mele, au avut domiciliul fortat. Tatal meu a fost deportat de aici in Transnistria dupa ce a lucrat o vreme in munti, la Soveja, intr-un batalion de munca”, scria profesorul Liviu Librescu cu putin timp inainte de masacrul din Virginia.

Cu toate amintirile neplacute, profesorul isi amintea cu placere de Focsani, orasul unde a urmat scoala israelita si mai apoi Colegiul Unirea. La 60 de ani de la Holocaust, profesorul Liviu Librescu si-a amintit de copilaria sa petrecuta intr-o atmosfera profund ostila evreimii.

„In anii copilariei, inaintea inceperii razboiului, Focsaniul a constituit pentru mine orasul in care veneam cu parintii sa-mi vizitez bunica, Paulina Finkelstein, si familiile surorilor mamei mele. Impreuna cu parintii, Izidor si Mina Librescu, locuiam atunci la Ploiesti. Tatal meu era avocat, dar, din motive rasiale, in tot timpul razboiului a fost radiat din barou. Tatal meu a fost dus la lagarul de la Teius. Dupa desfiintarea acestuia, a fost trimis cu domiciliul fortat la Focsani. In 1942, ne-am mutat la Focsani pentru a ne reuni cu tata, dar vremurile potrivnice au facut ca el sa fie luat la munca obligatorie, dupa care a fost deportat in Transnistria. Dupa razboi s-a intors cu sanatatea mult subrezita si cu moralul foarte scazut. Tata a reintrat in barou, dar in anul 1948, cand regimul comunist s-a instaurat la putere, a fost din nou radiat pentru motivul ca s-a opus „democratizarii baroului””, spunea profesorul Librescu.

Fortat sa demisioneze

In ciuda pericolelor si a greutatilor intampinate de familia sa, Liviu Librescu a urmat Politehnica la Bucuresti, Sectia de aviatie. A ajuns un nume important, dar a trebuit sa renunte la tot ca sa poata pleca in Tara Sfanta.

„Pentru a-mi putea depune actele de emigrare in Israel a trebuit, in anul 1975, sa-mi dau demisia si am fost fortat sa stau trei ani fara lucru”, le-a dezvaluit profesorul prietenilor sai din Focsani.

„In Israel am fost atestat profesor la Tel Aviv University. In 1985 am plecat la Virginia Polytechnic Institute in SUA. De atunci, lucrez aici, ca profesor la Engineering Sciens and Mecanics Department, si imi place foarte mult munca mea”, a continuat profesorul.

Liviu Librescu a fost coleg de scoala, la Focsani, cu Zvi Ben Dov, fost director in cadrul Aeroportului International „Ben Gurion” din Tel Aviv, actualmente director general al organizatiei A.M.I.R.

„Important e sa nu ne uitam trecutul”

„Pe Liviu Librescu il pretuiam mult si eu, si sotia mea Edna. De Paste i-am trimis felicitari si mi-a raspuns cu multa amabilitate. I-am scris ca plecam la Focsani sa vizitam orasul copilariei noastre si l-am invitat sa vina cu noi intr-o excursie de suflet. Liviu mi-a raspuns ca, din pacate, nu poate sa fie cu noi pentru ca era implicat in unele proiecte la universitate, desi i-ar fi placut sa revada locurile copilariei. Mi-a spus ca este important sa nu ne uitam trecutul”, ne-a spus Zvi Ben Dov. El a adaugat ca profesorul va fi inmormantat in Israel.

EROU NATIONAL

Si-a salvat toti studentii! Moartea tragica a profesorului evreu de origine romana Liviu Librescu a fost deplansa ieri de presa internationala, de studentii de la Virginia Tech, de profesori si, nu in ultimul rand, de rudele sale.

Eroismul dascalului de 76 de ani care si-a salvat intreaga clasa, a fost asumat atat de Romania, tara in care s-a nascut, crescut si educat, cat si de Israel, tara de suflet, in care a plecat in 1978. Unul dintre cei doi fii ai sai, Joe Librescu, a declarat pentru CNN ca este mandru de gestul eroic al tatalui sau.

„Era unic in mai multe privinte. Se considera un fel de ambasador al Israelului in aceasta parte a lumii, la o universitate americana, unde erau putini evrei, dar multi reprezentanti ai lumii arabe”, a declarat Joe Librescu. (Eugenia Mihalcea)

STEAUA ROMANIEI Decorat post-mortem

Presedintele Traian Basescu l-a decorat ieri, post-mortem, pe profesorul Liviu Librescu. Seful statului i-a acordat ordinul National Steaua Romaniei in grad de Mare Cruce. Potrivit unui comunicat al presedintiei, decoratia i-a fost acordata „in semn de inalta apreciere si recunostinta pentru intreaga activitate stiintifica si pentru eroismul dovedit in timpul tragicelor evenimente de la Virginia Polytechnic Institute”. (Laura Gafencu)

Neadaptat la societate

Asasinul, un solitar incarcat de ura

Autorul masacrului de la Universitatea Virginia Tech, soldat cu 32 de morti, a fost identificat, insa personalitatea sa si motivele ce l-au impins la aceasta crima oribila raman invaluite in mister.

Principalul obstacol in calea realizarii unui portret cat mai exact il reprezinta faptul ca era un tip solitar, fara prieteni care sa poata povesti despre el. In opinia expertilor, cei mai multi criminali in serie sunt insi singuratici, cu dificultati de adaptare la societate.

Criminalul din Virginia, Cho Seung-hui (23 de ani), un sud-coreean emigrat in SUA impreuna cu parintii, la varsta de 8 ani, era o enigma pentru colegii sai. Nu vorbea cu nimeni, lua masa singur la cantina si respingea orice tentativa din partea celorlalti studenti de a se imprieteni.

Un coleg a povestit ca, in urma cu un an, la inceputul unui nou curs de literatura engleza, Cho a fost singurul care nu si-a trecut numele pe lista, punand in loc un semn de intrebare. Profesorul chiar l-a intrebat: „Semn de intrebare e numele tau?”.

„Nu se apropia de nimeni. Nu vorbea niciodata”, a povestit studenta Julie Poole. Mai mult, tanarul cu care impartea camera de camin, Joe Aust, a relatat ca abandonase de mult orice incercare de a se apropia de Cho. Nu-si spuneau nici macar „buna dimineata”.

La fel s-a intamplat si in dimineata crimelor. Cand s-a trezit, Aust l-a vazut pe Cho deja la calculator, poate punand la punct ultimele amanunte ale planului sau dement. Nu si-au spus o vorba. In mod ironic, in momentul in care a patruns in cladirea Norris Hall, unde a ucis 30 de studenti, Cho si-a salutat victimele: „Buna, ce mai faceti?”.

Gelos pe copiii de bani gata

Biletul conceput de Cho Seung-hui in dimineata masacrului lasa sa se intrevada ura pe care o nutrea fata de colegii sai. In mesajul de adio, criminalul are cuvinte dure la adresa celor pe care ii numeste „copii de bani gata” sau „sarlatani”. El denunta, de asemenea, dezmatul care domneste in campus.

Ura lui Cho fata de colegii mai instariti este explicabila, in conditiile in care provenea dintr-o familie modesta. Inainte de a emigra in SUA, parintii sai duceau o existenta destul de grea, intr-o periferie a capitalei sud-coreene, Seul.

In America, parintii au reusit sa cumpere o spalatorie ecologica si sa duca o existenta decenta, fara a-i putea insa oferi fiului cine stie ce. Potrivit presei de la Seul, care urmareste cu mare interes drama din SUA, parintii criminalului sunt internati, in stare de soc. Ei ar fi incercat sa se sinucida dupa aflarea teribilei vesti, tatal taindu-si venele, in timp ce mama a baut o substanta toxica.

Obsedat de violenta Colegii si profesorii avusesera de-a lungul ultimilor ani suficiente semnale ca tanarul sud-coreean este ciudat. In 2005, sefa departamentului de creatie literara, Lucinda Roy, a atras atentia conducerii facultatii de engleza ca Cho Seung-hui este un tip cu probleme.

Acest lucru era evident din lectura a doua texte scrise de baiat, ce dezvaluie obsesia pentru violenta si furia ce-l macinau. Unul din texte a fost publicat pe internet. „Richard McBeef” este o piesa intr-un act despre un baiat de 13 ani care isi acuza tatal vitreg, aparent fara motiv, de pedofilie si de asasinarea tatalui sau natural.

Dincolo de lipsa evidenta de talent, piesa socheaza prin limbajul violent al copilului, care planuieste sa-l omoare pe tatal vitreg cu o drujba. In celalalt text scris de Cho este vorba despre trei elevi hartuiti de un profesor. „Atunci cand citeam piesele lui Cho era ca un cosmar. Piesele erau pline de o violenta macabra si faceau referire la arme la care eu unul nu m-as fi gandit”, spune colegul sau Ian McFarlane.

GELOZIE

Scanteia care a aprins fitilul Problemele sentimentale sau, mai degraba, lipsa lor par sa fi jucat si ele un rol important in drama ce a indoliat America. Prima victima a lui Cho Seung-hui a fost Emily Hilscher, o bruneta cu ochi albastri in varsta de 18 ani. Potrivit martorilor oculari ai primului act al dramei, Cho s-a dus la 7.00 dimineata in caminul unde statea Emily.

Cei doi s-au certat, in scandal intervenind un alt student, presupus a fi iubitul actual al fetei. Cho i-a impuscat pe amandoi. Nu s-a stabilit cu certitudine daca el avusese o legatura sentimentala cu fata. Politia a declansat urmarirea unui alt fost iubit al lui Emily. In momentul in care il interogau pe respectiv, politistii au fost informati ca in campusul universitar se trage din nou. (Jacqueline Prager)

Reteta masacrelor

O traditie a violentei si arme la indemana Marginalizarea sociala, problemele legate de virilitate, violenta glorificata de productiile cinematografice sau de televiziune si usurinta de a procura arme ar putea fi, potrivit sociologilor, ingredientele care au condus la masacrul de la Universitatea Virginia Tech.

„Nu trebuie sa atribuim aceste crime doar problemelor mentale ale unui individ, ci sa ne concentram asupra ansamblului de factori socio-culturali ce joaca un rol in acest tip de violenta”, spune sociologul Joseph Gasper, citat de AFP.

Acesta subliniaza usurinta extraordinara cu care orice american isi poate procura o arma. El ii da ca exemplu pe cei doi liceeni care au comis in 1999 masacrul de la Liceul Columbine, din Colorado, care gasisera armele in propriile lor case.

„Nu cred ca o sa putem vedea vreodata strazile Americii fara arme, astfel ca e important sa ne concentram asupra factorilor psihologici si sociologici daca vrem sa intelegem si sa prevenim fenomenul.”

Risc de acte violente

Joseph Gasper subliniaza ca este foarte dificila conturarea unui portret-robot al unui astfel de criminal. El noteaza o posibila influenta din partea locului pe care violenta o ocupa in istoria si cultura americane.

„In Statele Unite a existat intotdeauna aceasta cultura a violentei, in special in sud, unde, daca esti atacat de cineva intr-o maniera sau alta, e legitim sa aplici represalii”, spune Gasper. „Suntem inca incapabili sa explicam astfel de violente”, se plange Jack Levin, director al centrului Brudnick asupra violentelor si conflictelor.

Pentru Peggy Giordano, sociolog la Universitatea Bowling Green din Ohio, „nu exista indoiala ca riscul unor acte violente comise cu arme de foc este mai mare in SUA decat in Franta, spre exemplu, acest lucru fiind demonstrat de numarul de crime pe cap de locuitor”.

Citand un studiu, sociologul arata ca „numarul crescut de violente in SUA pare sa aiba la origini fragilitatea emotionala masculina in relatiile barbatilor cu femeile”. Peste 90% dintre acesti criminali sunt tineri si din rasa alba, mai spune sociologul. (Livia Cimpoeru)