Descopăr aproape zilnic, ascultând oameni care se pricep la paradigma „securitate națională”, că dacă s-ar putea spune tot adevărul despre cât de vulnerabilă este România, cât de neînsemnată în șahul mondial al cărui final nu sunt sigur că îl apucăm, nu ne-ar mai arde de glume.
Pe undeva e bine că asemenea informații nu sunt publice. Vrei să le divulgi, dar cu toate că nu este în fișa postului unui jurnalist, alegi să taci. Treci prin filtru, raportezi la valori și decizi că poate oamenii sunt mai fericiți neștiind. Și uite așa constați într-o zi că te îmbolnăvești de stomac.
Președintele Senatului va trăi mult, căci știe el ceva! Strategia secretă de apărare a țării, făcută pe terenurile de tenis din categoria „K”, nu pe portavionul rusesc Admiral Kuznețov, stabilește la capitolul de riscuri și vulnerabilități că tot ce se întâmplă în România și trebuie protejat cu orice chip este Parlamentul. Să grăiască, așadar, președintele Senatului!
„O naţiune îşi poate pierde teritoriul, populaţia, Capitala şi armata, dar rămâne vie şi trează atâta timp cât continuă să fie întrupată de Parlament”, spune domnul Tăriceanu. Gata, plecăm acasă liniștiți, acum știm sigur: omul nu rămâne fără servici! În istoria ridicolului, pe care mai avem un pic și o scriem cei care cerem ca primul drum al politicienilor, dimineață, să nu fie la bărbier, croitor și agenția de turism, afirmații tembele făcută de la tribuna Parlamentului vor deveni aforisme și vor fi predate elevilor. Îmi vine în minte altă zicere, care era cu certitudine consemnată întruna dintre cele 10.000 de cărți ale casei părintești tăricene - nu în revistele cu femei pe care le ținea sub pat. Un aforism atribuit lui Sir Francis Bacon, care s-a inspirat probabil din gândirea persană, stabilește așa: scientia est potentia, tantum possumus quantum scimus. Pe tăricenește, “știința este putere, știm atât cât putem”. Transfer paternitatea grăirii naționale în fruntea Senatului, căci istoria o scriu învingătorii. Cum în România au câștigat indivizi, nu conștiințe și proiecte, mă aștept ca în curând să dispună rescrierea Republicii lui Platon, a Teoremei lui Pitagora și a seriei Harry Potter astfel încât să poată fi trecute ca note de subsol la proiectele de modificare a legislației penale. Căci este tot ce se întâmplă în România, unde nu contează câte cefe ai furat ca să-ți umpli stomacul, ci faptul că legiferezi că le-ai primit cadou.
În acest timp, România geme de nenorociri. De la lipsa vaccinurilor pentru bebeluși și tratamente pentru cancer care dispar, la școli fără apă, spitale de urgență fără medici, drumuri fără asfalt și agricultură fără agricultori. Criminal este că toate sunt consecința erorilor de sistem. Noi nu am avut minte să stabilim că în 5 ani rezolvăm drumurile, în alți 5 sănătatea, în alți 5 educația, sau toate, în proiecte bugetate multianual. Din toată sărăcia, privim spre șahul mondial, pe care, reducându- l la Rusia și SUA, fără să introducem în ecuație China, Germania sau lumea arabă, îl traducem astfel: rușii deschid un front cu manta într- o parte a lumii, americanii se duc acolo să echilibreze raportul de forțe, apoi deschid americanii un front în altă parte a lumii, tot cu manta, ca să le abată atenția rușilor și să-i momească. Multe dintre acestea sunt ținte false, iar realitatea o cunoaște doar cel care ține degetul pe trăgaci. Câte pistoale sunt funcționale nu știm, dar ceva am învățat, totuși. În șah, uneori sacrifici câte o piesă, pui o capcană, pentru că nu contează decât finalul. Noi nu jucăm șah, n-am avut boașe decât pentru Șeptic, și dacă nu vom fi în situația să fim sacrificați pentru liniștea mondială, până vom fi apărați, 48 de ore va trebui să ne apărăm singuri. Nu merg pe scenariul sacrificării României de către americani, am informații care mă îndreptățesc să cred că asta nu se va întâmpla. Dar nu am încredere în ruși, pentru care nu suntem decât un teritoriu, nu un stat. Ca să le forțeze mâna americanilor într-o altă parte a lumii, ar putea să mârâie un pic spre București, unde noi suntem, ca să mă exprim elegant, în fundul gol. Nu vom fi abandonați, repet. Doar ușor ciufuliți. Vestea proastă este că dacă vom duce frica pe picioare, dacă vom fi demoralizați, o bună parte a războiului psihologic duși de ruși va ține. O națiune care se teme este o națiune cucerită. Iar de aici până la negocieri care să stabilească pe teritoriul românesc un spațiu tampon nu e decât un pas. Ce-i de făcut? Nimic! Poporul, teritoriul, armata pot să dispară, căci ne apără Tăriceanu! La fel cum a aparat și moștenirea Mitropolitului Gojdu.
Recomandările noastre
