Vești bune pentru femei, de la 1 octombrie. Agresorii, ținuți mai ușor la distanță

Vești bune pentru femei, de la 1 octombrie. Agresorii, ținuți mai ușor la distanță Brațari electronice / Sursa foto: Pixabay

Începând din 1 octombrie, monitorizarea persoanelor vinovate de violență domestică va fi făcută cu ajutorul brățărilor electronice.

Sistemul de monitorizare electronică, extins la nivel naţional

Bogdan Despescu, secretar de stat la MAI, a declarat, la o dezbatere pe tema violenţei domestice, că extinderea la nivel național a suprevegherii cu brățări electronice va avea loc de pe 1 octombrie, potrivit Agerpers.

„Din punct de vedere al intervenţiei, o noutate a fost implementarea sistemului informatic pentru monitorizarea electronică. Mă bucur să vă informez că, la 1 octombrie, mai precis în ziua de marţi, vom extinde acest mecanism la nivel naţional. De atunci, vom avea un mecanism la nivel naţional de folosire a brăţărilor electronice", a spus Despescu.

Iar reprezentantul Direcţiei de Ordine Publică din MAI, Marius Mihai, a spus că, în cazurile în care s-a folosit monitorizarea electronică pentru violența domestică, nu a existat nicio victimă „care să fi fost ucisă, rănită grav sau să i se pună viaţa sau sănătatea în pericol”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Apelurile la numărul special, în creștere

De asemenea, Luminiţa Popescu, secretar de stat la Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse, a anunțat că numărul de apeluri la linia telefonică naţională pentru semnalarea violenței domestice a crescut semnificativ în ultima perioadă.

„Noi gestionăm linia telefonică naţională 0 800 500 333. Și, apropo de încrederea crescută a victimelor în autorităţi, vreau doar să fac o analiză comparativă între numărul de apeluri din perioada 2018-2019, când erau până la 2.000 pe an şi anul trecut, 2023, când la call-center s-au efectuat aproape 10.000 de apeluri. Iar umărul de apelante a crescut de cinci ori", a spus Luminița Popescu.

Violenţa domestică, metode mai rafinate

Iar reprezentanta unui ONG care se ocupă de femeile abuzate spune că a constatat, din relatările victimelor, că după înăsprirea legilor și monitorizarea agresorilor, aceștia şi-au schimbat o parte din tactică sau  au înțeles că, dacă recurg la abuzul fizic, acest lucru se vede şi pot fi trași la răspundere.

Așa că acum abuzul este mai ales unul emoțional, psihic sau financiar.

Mai mult, unii dintre agresori recurg acum la metode „fine” de violenţă domestică. „Am constatat cu tristeţe că sunt vecini, colege, rude, prietene care, dincolo de uşa apartamentelor, trăiesc astfel de presiuni”, a mai spus Anca Nistor.

Revista presei