Vești bune pentru elevi și profesori! Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat

Vești bune pentru elevi și profesori! Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat

Ministrul Educației și Cercertării, Monica Anisie, a declarat vineri că va pune în consultare publică un proiect de birocratizare a activității didactice.

„Aşa cum am anunţat şi în declaraţiile mele de presă, acest mandat este dedicat elevilor. În centrul preocupărilor mele va fi binele copilului. De asemenea, doresc şi degrevarea profesorilor de componenta birocratică a activităţii, astfel că la începutul săptămânii viitoare vom lansa în consultare publică un proiect de debirocratizare. În acest scop, la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale va fi înfiinţată o comisie formată din cadre didactice şi reprezentanţi ai partenerilor sociali. Această comisie va analiza propunerile tuturor celor interesaţi de existenţa unui sistem de învăţământ performant"”, a afirmat ministrul într-o videoconferinţă cu inspectorii şcolari judeţeni şi al IŞMB.

În cadrul videoconferinţei, ministrul Monica Anisie a informat că, în perioada imediat următoare, activitatea fiecărui inspectorat şcolar judeţean şi a Caselor Corpului Didactic va face obiectul unei evaluări, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, unităţile de învăţământ preuniversitar în care vor fi organizate secţii de votare pentru alegerile din 10 noiembrie „sunt pregătite”.

„În acest sens, cu excepţia Capitalei, unde cursurile vor fi scurtate în zilele de vineri, 8 noiembrie, şi luni, 11 noiembrie, în 70% din şcoli procesul instructiv-educativ se desfăşoară normal. Recuperarea cursurilor şi măsurile privind parcurgerea integrală a programei şcolare până la sfârşitul semestrului/anului şcolar sunt stabilite de consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ, în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar”, se mai arată în comunicatul de presă.

Ne puteți urmări și pe Google News