Ultima invenţie a japonezilor. Ventilatorul care îţi depistează poziţia şi se roteşte în funcţei de mişcările tale
- Ioana Tomescu
- 20 mai 2014, 01:00
O companie din Japonia pare să fi găsit soluţia cea mai bună pentru a rezolva problema persoanelor cărora le era greu să mute constant ventilatorul, în funcţie de poziţia lor într-o încăpere.
Iris Ohyama a creat ventilatorul care localizează persoanele într-o cameră şi se roteşte pentru a direcţiona aerul către toţi cei care se află în apropiere, scrie Daily Mail.
Aparatul foloseşte senzori infraroşii (poziţionaţi sub elice), pentru a identifica indivizii, şi se poate roti până la 85 de grade, pentru a aerisi cât mai mult din zona în care se află aceştia. Dacă aparatul depistează mai mulţi oameni în acea încăpere, atunci se va roti în aşa fel încât aerul să ajungă la toţi cei aflaţi în acea cameră. De asemenea, atunci când senzorii nu depistează nicio persoană, ventilatorul se opreşte în mod automat.
Ventilatorul a fost deja pus în vânzare în Japonia şi poate fi achiziţionat contra sumei de 18 000 de yeni (176 de dolari). Compania care a creat produsul speră ca până în luna aprilie a anului viitor să poată vinde 25 de mii de aparate. Cu toate acestea, nu există planuri pentru a distribui ventilatorul şi în afara ţării.
Compania Iris Ohyama a fost înfiinţată în anul 1971 şi are sediul în oraşul Sendai.