Vasile Blaga: Dacă nu ar fi fost Traian Băsescu, nu ştiu dacă PDL ar mai fi existat

Vasile Blaga: Dacă nu ar fi fost Traian Băsescu, nu ştiu dacă PDL ar mai fi existat

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a spus în această seară că nu este sigur că PDL ar mai fi existat astăzi, dacă nu ar fi fost Traian Băsescu. Acesta a povestit despre numirea sa în fruntea Senatului şi a precizat că se va implica mai mult în viaţa partidului.

"Domnul preşedinte a avut o altă opţiune la Convenţia PDL, uneori şi-a manifestat-o cu multă duritate, ceea ce nu mi-a căzut chiar foarte bine la momentul respectiv. Dar eu nu mă pot supăra niciodată pe domnul preşedinte, pentru că dacă n-ar fi fost, noi nu ştiu dacă mai existam", a  declarat preşedintele Senatului, Vasile Blaga, la emisiunea "Ultimul cuvânt", difuzată de B1 TV şi moderată de Ion Cristoiu. Preşedintele Senatului a subliniat apoi că Traian Băsescu a avut inclusiv "darul" de a-l pune pe fiecare "la locul potrivit.

Acesta a mai spus că a avut tot timpul relaţii bune cu actuala conducere a PDL. "Am avut discuţii continue cu Emil Boc şi ceilalţi lideri ai PDL", a declarat Blaga, precizând că de acum se va implica mai mult în viaţa partidului, deşi ar fi făcut asta şi fără să deţină a doua funcţie în stat. "Este adevărat că în seara de după prima zi de Convenţie preşedintele Boc mi-a propus funcţia de secretar general, nu am acceptat dintr-un motiv: am considerat că întreaga echipa pe care şi-o doreşte să fie lânga domnia sa pentru că mie nu-mi trebuie funcţie în partid ca să fac ce trebuie pentru partid", a povestit Blaga. "Strict formal, vizibilitatea este acum mai mare, mă voi implica mai mult în problemele partidului, de luni particip la şedinţele coaliţiei, oricum m-aş fi implicat în viaţa partidului cu tot ceea ce ştiu", a subliniat Vasile Blaga. Despre numirea sa la Senat În ceea ce priveşte numirea sa în funcţia de preşedinte al Senatului, Vasile Blaga a povestit că preşedintele Emil Boc i-a făcut această propunere cu o zi înainte de votul din plen. ,,Domnul Boc mi-a cerut duminică, înainte cu o zi de votul din Senat, la sediul partidului. Propunerea, practic, a venit din partea colegilor senatori, în momentul în care era certă situaţia lui Geoană. Toţi mi-au propus să candidez", a spus Vasile Blaga. Preşedintele Senatului a povestit şi despre vizita făcută, în ziua alegerilor de la Senat, la Palatul Cotroceni. "În ziua alegerilor, luni, am avut o discuţie cu domnul Băsescu. A fost o discuţie cu toţi cei care reprezentau PDL în conducerea Senatului. Am discutat despre bunul mers al Senatului, pentru că aici, dacă lipsim doi, nu putem trece anumite lucruri. Nu a fost o discuţie despre nominalizarea mea", a spus Blaga. 

CITIŢI ŞI:

  • "Buldogul" Blaga, pus de pază la Senat    
  • Contre Geoană-Sârbu pe înlocuirea sa: Iar faceţi alianţă PDL-PSD? Aşa aţi ajuns preşedintele Senatului
  • Geoană: Schimbarea mea din fruntea Senatului, o lovitură aproape mortală pentru proiectul USL
  • Geoană se agaţă de funcţie. Contestă hotărârea Senatului la Curtea Constituţională

Ne puteți urmări și pe Google News