Psihoticul siberian sau VÂRCOLACUL, criminalul care a doborât un RECORD SÂNGEROS în Rusia. Bestia din Rostov şi Ucigaşul Şahist, nişte „amatori”

Psihoticul siberian sau VÂRCOLACUL, criminalul care a doborât un RECORD SÂNGEROS în Rusia. Bestia din Rostov şi Ucigaşul Şahist, nişte „amatori”

Ziua, soţ ideal, tată iubitor şi poliţist exemplar. Noaptea, cel mai odios criminal în serie din istoria Rusiei! Pare o poveste de film, însă această speță este, pe cât de cumplită, pe atât de adevărată, fiind povestea de viață a unui om sinistru, Mikhail Popkov. Mai exact, cel supranumit ”Vârcolacul”, pentru că ataca mereu târziu, după miezul nopţii, sau ”Maniacul din Angarsk”, cel care şi-a mărturisit încă 59 de crime. Cum opera, cum își agăța victimele și cum se transforma în cea mai feroce bestie umană care a trăit vreodată în Rusia, toate aceste informații sunt prezentate într-un articol de-a dreptul cutremurător.

Acesta a fost condamnat deja la închisoare pe viaţă încă din 2015 pentru 22 de crime, iar luna trecută poliţia rusă a făcut un anunţ cutremurător.

Mai exact, cel supranumit ”Vârcolacul”, pentru că ataca mereu târziu, după miezul nopţii, sau ”Maniacul din Angarsk” şi-a mărturisit încă 59 de crime. Astfel, totalul victimelor lui Popkov se ridică, astăzi, la halucinantul număr de 81, transformându-l pe acesta în cel mai sângeros criminal în serie din toate timpurile, atât de pe actualul teritoriu rus, cât şi din fostul spaţiu al U.R.S.S. Astfel, ”Vârcolacul” i-a ”detronat” pe alţi doi monştrii umani care au băgat spaima-n ruşi în ultimii 40 de ani, şi anume Andrei Chikatilo, supranumit ”Bestia din Rostov”, şi Alexander Pichuskin, poreclit de presă ”Ucigaşul Şahist din Moscova”!

Unde a comis ”Vârcolacul” toate crimele

Ne puteți urmări și pe Google News

 

”Vârcolacul” a comis toate crimele în apropierea oraşului Angarsk din regiunea Istkurk, situată în estul Siberiei, potrivit poveștii relatate de site-ul descopera.ro. Deşi susţine că îşi alegea toate victimele din rândul prostituatelor, anchetatorii au descoperit printre acestea şi multe femei cu profesii onorabile şi familii funcţionale. Furia sa dezlănţuită îi întuneca total mintea, astfel că nu avea nicio remuşcare dacă faptele sale lăsau în urma lor mulţi copii orfani de mamă.

Astfel, Popkov a şocat nu numai toată Rusia, ci întreaga planetă, atât prin ferocitatea crimelor sale, cât şi prin diabolicul de ingenios mod de operare. Toate victimele sale au fost femei pe care acesta le-a violat şi ucis – nu tot timpul în această ordine – cu o cruzime care i-a făcut să albească până şi pe cei mai rutinaţi anchetatori, criminalişti şi psihologi care credeau că le-au văzut pe toate în materie de atrocităţi.    După lăsarea întunericului, cetăţeanul exemplar Mikhail Popkov se transforma în cea mai feroce bestie umană care a trăit vreodată în Rusia, potrivit descopera.ro. Şi pentru că inteligenţa i-a fost ulterior evaluată la parametrii înalţi, el a profitat mereu din plin de ireproşabilul său statut profesional şi de imaginea fără cusur pe care o avea în ochii comunităţii pentru a-şi crea acoperirea perfectă, astfel încât să nu trezească nicio clipă suspiciunea viitoarelor sale victime.   Aborda victimele de la bordul unei maşini de poliţie   Popkov aborda femeile exclusiv de la bordul maşinii sale de poliţie, îmbrăcat impecabil în costumul de apărător al ordinii şi liniştii publice! Iar acest pattern nu s-a schimbat niciodată în toţi cei 18 ani în care a semănat teroare în Angarsk. Astfel, în perioada 1992 – 2010, ”Vârcolacul” şi-a ”recrutat” – fără excepţie - victimele din faţa barurilor şi cluburilor, după miezul nopţii şi înainte de ora închiderii. De aici el îşi racola prada într-un mod diabolic de ingenios. Foarte politicos, se oferea să le ducă acasă pe femeile singure şi aflate vizibil sub influenţa alcoolului.

Doar că niciuna dintre acestea nu a mai ajuns vreodată la domiciliul ei, întrucât – la ceva timp după ce se urcau în maşină şi şoferul le câştiga pe deplin încrederea – ”Maniacul din Angarsk” se dezlănţuia. Le ducea într-o pădure din afara oraşului unde le viola şi omora în cele mai abominabile moduri posibile, desprinse parcă din arsenalul comportamental al sadicului şi cinicului personaj Hannibal Lecter.

 

Întreaga poveste poate fi citită pe descopera.ro!