Vacanță ieftină în Grecia. Insula discretă care atrage tot mai mulți turiști

Vacanță ieftină în Grecia. Insula discretă care atrage tot mai mulți turiști Grecia / Sursa foto: Pixabay

Înainte de începerea sezonului estival, ofertele de vacanță pentru Grecia sunt la mare căutare. De cele mai multe ori, turiștii caută variante accesibile de cazare, însă țin cont și de serviciile puse la dispoziție de hoteluri. Insula Santorini este inclusă pe lista destinaților exclusiviste, având în vedere prețurile piperate ale unităților de cazare din zonă. O alternativă mai ieftină, însă la fel de impresionantă este insula Serifos.

Insula Serifos, destinație căutată de mulți turiști care ajung în Grecia

O destinație mai accesibilă decât Santorini sau Mykonos, Serifos este căutată mai ales de cei care fug de aglomerație. Insula oferă o gamă largă de experiențe pentru turiști, inclusiv pentru cei pasionați de istorie, precum și de secretele  Greciei antice. De altfel, turiștii vin un această regiune și în afara sezonului estival.

Insula Serifos

Sursa foto: Pixabay

În această perioadă, temperaturile medii variază între 15-20 de grade Celsius, iar în timpul verii de situează între 25-30 de grade. În zilele toride, mercurul poate urca în termometre până la 35 de grade Celsius.

Destinația ideală pentru turiștii pasionați de istorie

Numele insulei este legat de numeroase legende. Localnici spun că Serifos a fost locuită de ciclopi. De altfel, în centrul acesteia se află peștera ciclopului Polifem, celebră prin mitul lui Ulise.

Ne puteți urmări și pe Google News

Satul Chora se află în inima insulei și  oferă o priveliște spectaculoasă asupra Golfului Livadi. Zona se aseamănă puternic cu Santorini. Casele mici și albe, străduțele înguste și însorite sau numeroasele lăcașuri de cult amintesc de această destinație faimoasă.

Grecia, Serifos

Sursa foto: Pixabay

Cât costă un sejur pe insula din Grecia

Variantele de cazare în această regiune a Greciei sunt numeroase. În această perioadă, turiștii pot plăti între 596 și 700 de euro pentru un sejur de 7 nopți. În plin sezon estival, prețurile ajung până la 1200 de euro pentru o săptămână de cazare. Nu toate hotelurile din zonă oferă pachete de cazare cu cele trei mese zilnice. Cei care nu aleg să plătească aceste facilități pot opta pentru a lua masa în restaurantele cu vedere la Golful Livadi.