Vacanță din Grecia transformată într-un coșmar. O femeie a stat în comă 42 de zile după o mușcătură de căpușă
- Nicolae Comănescu
- 1 august 2026, 16:09
Căpușele atacă/sursa foto: Facebook.com
Un sejur pe o insulă elenă s-a transformat într-o adevărată dramă pentru o turistă în vârstă de 51 de ani. Ceea ce trebuia să fie o perioadă de relaxare s-a încheiat la spital, unde femeia a fost plasată în comă indusă mai bine de o lună de zile, conform BBC.
Victoria Stellas, o femeie din Țara Galilor, a început să se simtă rău în timp ce se afla în vacanță pe insula Syros din Grecia. Inițial, manifestările au semănat cu cele ale unei gripe obișnuite. Totuși, după revenirea la domiciliu, starea ei de sănătate s-a agravat brusc, apărând crize convulsive severe în timpul nopții.
Vacanță din Grecia transformată într-un coșmar. O femeie a stat în comă 42 de zile după o mușcătură de căpușă
Conform sursei citate, pacienta a fost internată de urgență în spital, însă cadrele medicale nu au reușit la început să identifice cauza exactă a problemelor. În urma unor investigații aprofundate, s-a decis transferul ei de urgență cu elicopterul către un centru medical specializat din Liverpool. Acolo, medicii au luat decizia de a o plasa în comă indusă timp de 42 de zile pentru a-i salva viața.
Analizele ulterioare au confirmat că femeia suferea de encefalită transmisă de căpușe. Aceasta este o infecție virală extrem de periculoasă care provoacă inflamația creierului și care poate fi fatală în cazurile grave.

Sursa foto: dreamstime.com
Sechele grave după șase ani de la îmbolnăvire
Viața Victoriei Stellas s-a schimbat radical în urma acestei experiențe. La șase ani de la momentul infectării, femeia continuă să se confrunte cu consecințe dramatice pe termen lung. Aceasta suferă de pierderi de memorie, crize convulsive și este nevoită să administreze zilnic între 15 și 18 medicamente. Din cauza deficitului cognitiv, ea nu a mai putut să își reia activitatea profesională.
Ea crede că totul a pornit de la o mușcătură de căpușă pe care a suferit-o în timp ce vizita casa cumnatului său din Grecia. În acea locație erau crescute capre, animale care pot favoriza prezența și răspândirea acestor paraziți.
Cum funcționează infecția și ce recomandă medicii
Encefalita transmisă de căpușe este o boală virală răspândită prin mușcătura insectelor infectate. Afecțiunea este prezentă în numeroase state europene, în Rusia, dar și în anumite regiuni din Asia.
În majoritatea cazurilor, persoanele infectate nu au simptome severe sau prezintă doar stări gripale ușoare. Totuși, la un procent redus de pacienți, virusul reușește să pătrundă în sistemul nervos central, provocând inflamația creierului, convulsii, stări de confuzie, tulburări de vorbire și dificultăți de mișcare.
Pentru cei care planifică călătorii în zone cu risc crescut și intenționează să petreacă timp în natură, pe trasee montane sau în preajma animalelor, specialiștii recomandă consultarea unui medic pentru vaccinarea preventivă împotriva encefalitei de căpușă. De asemenea, se recomandă purtarea hainelor cu mâneci și pantaloni lungi, utilizarea substanțelor repelente și verificarea atentă a întregului corp după fiecare ieșire în aer liber.