Ușurare pentru bucureșteni! Merge Metroul!

Ușurare pentru bucureșteni! Merge Metroul!

Decizia instanței de judecată îi ajută pe oameni să meargă la serviciu. Greva de la metrou a fost declarată ilegală. Sindicatul de la metrou nu mai poate face grevă.

Angajaţii Metrorex au anunţat săptămâna trecută că vor intra în grevă generală pe perioadă nedeterminată de miercuri, 21 noiembrie, între orele 4:00 - 16:00, dacă până atunci nu va fi rezolvat conflictul de muncă, a anunţat vineri Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM).

 

"În urma intervenţiei administraţiei, precum şi a interpretării Legii 62/2011, nu a fost însuşită ideea că activitatea metroului este o activitate continuă, aşadar suntem nevoiţi să amânăm greva propriu-zisă cu minim două zile. Astfel, Consiliul General USLM a fost întrunit şi a hotărât continuarea conflictului colectiv de muncă prin greva generală începând cu ziua de miercuri, 21.11.2018, între orele 4:00 - 16:00, pe perioadă nedeterminată", potrivit unui comunicat al USLM, de săptămânat trecută.

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat miercuri seara că greva de la metrou este făcută pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţii. Metroul Bucureşti nu este construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatului, aprecia Șova.

Reprezentanţii USLM considerau că aceste două zile de grevă puteau ajuta la găsirea unei soluții la conflictul de muncă..

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News