COMUNICARE. Una dintre cele mai autoritare voci în domeniul brandingului vine la Bucureşti.
Kevin Lane Keller, profesor de marketing considerat urmaşul lui Philip Kotler, celebrul specialist în marketing, va susţine pe 14 mai un seminar-maraton de o zi, la Hotelul Marriott.
În cadrul seminarului, Keller va vorbi despre cele mai bune strategii, practici şi tactici care pot ajuta la crearea unor branduri puternice, cu exemple teoretice şi practice în domeniul comunicării integrate de marketing. Keller este un pionier în cercetarea strategiilor de brand management şi îmbină deopotrivă rigoarea academică cu utilitatea practică. Lucrarea sa „Strategic Brand Management“ a fost adoptată la cele mai prestigioase şcoli de business, programe de MBA şi companii multinaţionale ca „biblie a brandingului“.