Unul dintre cele mai importante combinate chimice din România se închide, doborât de prețul la energie

Unul dintre cele mai importante combinate chimice din România se închide, doborât de prețul la energiesursa: arhivă EVZ

Conducerea Combinatului chimic Chimcomplex Borzești a anunțat, miercuri, că este nevoită să închidă temporar activitatea. Decizia va fi pusă în aplicare începând de astăzi și are legătură cu prețul la energie.

Combinatul chimic Chimcomplex Borzești, este deținut de omul de afaceri Ştefan Vuza. Un anunț făcut a arătat că, începând de astăzi, se suspendă temporar producția. Este vorba despre o perioadă de 14 zile. Decizia are legătură cu prețurile în creștere la energie electrică și gaze naturale, potrivit unui anunț de pe Bursa de Valori București (BVB).

Conform anunțului, contractele individuale de muncă ale salariaților afectați de încetarea temporara a activității se suspendă în această perioadă, aceștia urmând să primească o indemnizație de 75% din salariul de bază, conform prevederilor legale aplicabile si contractului colectiv de muncă.

Chimcomplex Borzești a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net de 165 milioane lei (33,5 milioane de euro), acesta fiind cu 40% mai mic față de rezultatul din primul semestru al anului trecut, de 282,6 milioane lei (57,7 milioane de euro).

Cifra de afaceri a companiei a crescut la 1,222 miliarde lei (247 milioane de euro), comparativ cu 1,1 miliarde lei (233 milioane de euro), în primul semestru din anul  2021.

Vânzările pe piața externă, în cea mai mare pare adresate piețelor din Uniunea Europeană au reprezentat în semestrul I aproximativ 90,79% din totalul vânzărilor.

Creșterea prețurilor cheltuielilor e mai mare decât creșterea prețului produselor

Cheltuielile din exploatare au crescut în 2022 din cauza prețurilor de achiziție ale materiilor prime și utilităților, care au avut un trend ascendent în perioada ianuarie-iunie 2022. Rata de creștere a acestora a fost mai mare decât creșterea prețului de vânzare al produselor finite Chimcomplex, spune compania.

Profitabilitatea companiei s-a diminuat astfel în primele 6 luni ale anului 2022, obținându-se un profit net în scădere cu 42% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021.

„Strategia noastră dă rezultate bune și arată performanță operațională. Cu toate acestea rezultatele financiare sunt în scădere față de aceeași perioadă din 2021 ca urmare a creșterii alarmante a prețurilor la energie electrică și gaze naturale. Este esențial acum să avem asigurat acelaşi mediu economic ca marii noştri competitori europeni şi globali, care beneficiază de preţuri mult mai bune la resurse de bază. În acest fel produsele lor sunt mai ieftine și invadează piața României și a țărilor din jur.

Acest lucru duce la un deficit și mai mare al balanței comerciale a României. În acest context trendul descendent al rezultatelor noastre financiare va continua și în semestrul II 2022. Ca și alte companii din industrie avem nevoie de intervenția statului pentru amortizarea preţurilor crescute la gaz şi energie electrică înainte de a lua în calcul reorganizarea producției și optimizarea structurii organizaționale”, au declarat reprezentanții companiei, conform Antena 3.

Sute de angajaţi au fost concediaţi începând cu 1 august din cauza costurilor mari de producţie provocate de preţurile energiei.

Ne puteți urmări și pe Google News