Statele Unite sunt adevăratul creator al Uniunii Europene! Construcția europeană este compromisul găsit între influența CIA și continuarea Europei lui Hitler!

Sunt acuzațiile dure pe care le lansează Philippe de Villiers în ultima sa carte „Am tras de firul minciunilor și a venit totul (tot adevărul n.r.)”. Chiar titlul cărții are o poveste aparte: o discuție pe care de Villiers a purtat-o în anii tinereții sale cu Maurice Couve de Murville, ultimul premier din mandatul prezidențial al lui Charles de Gaulle.

MCM:„Ah, Europa! Europa părinților fondatori (ai Uniunii Europene.... Dragă Philippe, dacă vrei să știi, e de ajuns să tragi de fir și va veni totul... PdV: De fir? Dar care fir? MCM: De firul minciunilor.”. Maurice Couve de Murville nu mai e în viață să poată depune mărturie pentru autenticitatea discuției, au dreptate detractorii lui de Villiers.

Dar nici măcar ei nu pot nega evidențele istorice. Pentru că de Villiers pune la îndemâna cititorilor săi documente declasificate, declarații șocante ale europeniștilor și multe date de notorietate în rândul istoricilor, dar care au r[mas complet necunoscute marelui public. Toate vin să contureze o cu totul altă față a Uniunii Europene. Iată ce scrie editorialistul de la Atlantico despre adevărata miză a cărții lui de Villiers:

”Ne înșelăm atunci când ne facem iluzii că proiectul european s-a abătut de la o traiectorie care a fost inițial bună. Cartea arată foarte bine că Uniunea Europeană, așa cum o știm noi astăzi, este exact ce au intenționat părinții fondatori. E drept, au existat niște paranteze: președinția generalului de Gaulle, apoi cea a lui Georges Pompidou, când Franța a încercat să construiască o Europă confederală a națiunilor, mai degrabă decât o copie numită Statele Unite ale Europei.

Au urmat însă Valéry Giscard d'Estaing, membru al „Comitetului de Acțiune pentru Statele Unite ale Europei“ și Francois Mitterrand, un pilon al Mișcării Europene încă de la început, care au folosit „metoda Monnet“. (...) Această „metodă Monnet” presupune să miști lucrurile foarte încet, într-un mod mascat, pentru a muta treptat puterea deciziei politice din zona națională spre cea suprastatală, europeană”.

Să ne întoarcem însă puțin la creierele care au inventat Europa Unită. Philippe de Villiers îi trece în revistă, minuțios, pe cei mai reprezentativi. Jean Monnet, bancher globalist de afaceri, este prima încarnare a elitelor franceze care au devenit astăzi profund indiferente față de propria lor țară.

Urmașul său ideologic Jean-Claude Trichet (fost președinte al Băncii Centrale Europene) o spune deschis astăzi, la câteva decenii după moartea lui Jean Monnet: "eu nu sunt francez". În ceea ce-l privește pe Walter Hallstein, primul președinte al Comisiei Comunității Economice Europene, de Villiers notează:

„Publicul larg nu știe, probabil, că unul dintre părinții fondatori ai Europei a fost propus la universitate ca un tânăr ofițer nazist în formare, înainte de a fi reeducat de către americani la Fort Getty“. Cea mai interesantă biografie îi aparține însă lui Robert Schuman, arhitectul „construcției europene de după război”.

Acesta nu numai că a luptat în uniformă germană în primul război mondial, dar în al foilea război, după capitularea Franței a fost, mare atenție, ministru în guvernul mareșalului Petain. Guvern considerat astăzi trădător ș colaboraționist. Strașnică biografie pentru un europenist. Poate că detractorii lui de Villiers au dreptate, și cartea nu oferă cine știe ce mari dezvăluiri. Dar asta nu înseamnă nicidecum că CIA nu a jucat un rol determinant în construcția europeană, nici că Fundația Ford nu a investit sume fabuloase pentru a face să înainteze acest proiect.

O recunoaște râzând un critic al cărții, istoricul Eric Roussel: "Nu este nimic nou. Oamenii de la Fundația Ford nu au făcut niciodată mister despre aceste plăți. Scandalul ar fi fost ca Jean Monnet să folosească (banii n.r) personal. Probabil Villiers ar fi preferat să fie banii rușilor”.

Sunt multe alte dovezi cu privire la originile controversate ale proiectului european, dar spațiul limitat al unui articol nu permite trecerea lor în rexistă. Voi încerca totuși, înainte de a încheia, să vă sintetizez câteva dintre concluziile lui de Villiers, concluzii poate mai importante pentru europenii de astăzi. Macron, spune de Villiers, ar fi putut deveni un fost bancher de investiții, ca Monnet, care acționează pe ascuns pentru a implementa proiectul Statelor Unite ale Europei.

Dar Macron, devorat de ambiția sa politică, și-a axat pe acest țel programul său public, rupând cu tradiția președinților care jucau comedia de dreapta sau de stânga, în vreme ce elitele își făceau nestingherite afacerile. Ca urmare, a declanșat o reacție de respingere în societatea franceză. Și-a surprins, de asemenea și partenerii, în primul rând pe Angela Merkel, cea care a făcut tot ce a putut pănă acum ca să evite o dezbatere europeană pe tema aprofundării zonei euro.

Dar Macron și Merkel au o misiune comună prea importantă pentru ca relația lor să se împiedice de asemenea fleacuri. De Villiers spune răspicat ce-i leagă pe șefii partidei globaliste din Europa: "Uniunea Europeană este doar o piatră de hotar pentru viitoarea guvernare globală".