Dezinformările din dosarele CIA despre România. Cum ajungeau spionii să trimită minciuni la Washington

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Marele compozitor și profesor român Mihail Jora a murit la București la 10 mai 1971. Într-o telegramă a CIA, a murit în 1950, în închisoarea din Aiud. Ceea ce pare o dezinformare de proporții are, de fapt, o explicație destul de simplu de descifrat având baza de date de astăzi.

Ca și în cazul morții și ”învierii” lui Iuliu Maniu descoperim acum că multe din informările trimise de pe teren de agenții CIA – în special în anii de imediat de după Război – erau simple minciuni.

La sfârșitul acestui material o să explicăm această situație care intră în contradicție cu imaginea de serviciu care ține mapamondul într-o plasă informativă pe care o are Agenția Centrală de Informații. Pentru început să parcurgem un nou exemplu de dezinformare.

Țara: România

Data: 1 august 1950

FSB acuză o operațiune de spionaj contra Rusiei. Telefoanele oficialilor, atacate cu malware

Exclusiv EVZ. Ce acuzații se aduc șefului Marelui Stat Major, generalul Gheorghiță. DNA, cercetări într-un dosar de trafic de influență

Subiect: Profesorii Mihai Ralea și Mihail Jora, arestați

1. Profesorul Mihail Ralea, fost ministru al României la Washington, a fost arestat. El era membru al Partidului Național Țărănesc și se pusese la dispoziția comuniștilor, așa cum făcuse anterior și față de regimul dictatorial al regelui Carol al II-lea. Profesorul Ralea a fost rechemat de la Washington în 1949; trăia retras și nu mai era activ politic în momentul arestării.

2. Mihail Jora, un compozitor de renume, care fusese arestat și condamnat în 1949 după ce l-a elogiat pe regele Mihai I într-o ședință a societății artiștilor și compozitorilor, a murit în închisoarea Aiud din Transilvania, unde sunt deținuți condamnații politici. Abia după înmormântare au fost anunțate rudele sale apropiate.

Comentariu: Mihail Ralea a devenit ulterior membru al guvernului și Frontului Plugarilor al lui Petru Groza.

Mihai Ralea - Adevărul despre unul dintre personajele din raportul CIA

Academicianul Mihai Ralea (1896 – 1968 ) nu a avut nicio secundă destinul din informarea din 1950. Din 1928 până în 1949 schimbase nu mai puțin de cinci partide, reușind mereu să fie la Putere, fie că era vorba de situații cu regimuri democratice sau de dictaturi.

După instaurarea comunismului, și-a găsit locul în apropierea lui Petru Groza și, cu sprijinul Anei Pauker, a ajuns ministru plenipotențiar la Washington. E adevărat că a fost rechemat de la post în 1949, dar nu pentru a fi arestat, ci pentru a fi parlamentar în Marea Adunare Națională.

Retragerea sa de la Legația României de la Washington merită o scurtă paranteză. Ralea și alți ambasadori fuseseră trimiși în misiuni peste hotare de Pauker, prima femeie ministru de Externe din România, pentru că fuseseră masoni și, o țară care schimbase taberele în ultimele secunde și aflată în schimbări profunde și nefericite, avea nevoie de punți externe mai puternice decât contactele obișnuite. Masoneria era una dintre ele. Strategia a fost mai amplă, a permis ”trezirea” din adormire a Marii Loji Naționale după închiderea ei în 1937 și, între 1945 și 1948, i-a folosit pe masoni ca emisari.

Ajuns la Washington, Mihai Ralea avea să recunoască: „Reușita mea în America nu s-a datorat faptului că sunt un veritabil democrat sau că sunt cunoscut ca atare, nici pentru că sunt ministru plenipotențiar, ci, pentru calitatea mea de mason.”

Când România a devenit Republică Populară și aparența unui regim democratic nu mai conta, Masoneria a fost din nou interzisă și mulți francmasoni au fost arestați. Nu însă și Mihai Ralea.

Până la sfârșitul vieții, Mihai Ralea a fost un slujitor al regimului comunist, punând în slujba sa tot geniul care l-a făcut să scrie eseuri unice și critică greu de egalat, atunci și acum.

Mihai Jora – zvonurile privind iminenta sa arestare din 1947 și 1949

Spre deosebire de Ralea, profesorul și compozitorul Mihail Jora a fost un oponent al instaurării bolșevismului în România, dar nu a avut nici pe departe destinul din telegrama CIA din 1950, totuși în anii Guvernului Groza au fost zvonuri că îl paște arestarea.

Primele au apărut în 1947 când cumnatul său, fostul ministru de Externe Grigore Gafencu, este condamnat în lipsă în lotul lui Iuliu Maniu. Deși era deja urmărit din cauza legăturilor de familie, pe 31 decembrie 1947, la momentul în care membrii Academiei de Muzică, viitorul Conservator, depuneau jurământul față de proaspăt instaurata Republică Populară, Mihail Jora a cerut un moment de reculegere pentru fostul Rege Mihai. E o minune că a scăpat atunci.

Câteva luni mai târziu, la 15 mai 1948, se opune politicii de impunere a ”proletcultismului” și în muzică, spunând: „Nu se poate impune compozitorului să nu scrie ceea ce simte, ci ceva ce simt alţii, artistul fiind om liber, care are sufletul lui, ce-i aparţine”.

În 1949, în ”lotul” George Enescu, Mihail Jora este îndepărtat de la conducerea Societății (viitoarea Uniune) Compozitorilor. Din acel moment, zvonurile că va fi arestat devin foarte puternice.

Dar nu s-a întâmplat. I-a fost arestată soția, Elena, în 1952, a fost marginalizat, reabilitat, dar nu a ajuns niciodată la Aiud.

Sursele dezinformărilor și imposibilitatea verificării informațiilor în teren

Cum se explică faptul că unul dintre cele mai puternice servicii de informații din lume – poate cel mai important – dădea asemenea ”fonfleuri”, cum au fost eliberarea lui Maniu sau moartea lui Jora?

Un prim element este acela că, desi aliați, până la capitularea Germaniei naziste, SUA și URSS împărțiseră lumea și agenții de la București acționau pe teritoriu, dacă nu inamic, cel puțin ostil, deloc prietenos.

Una dintre explicații este că agenții CIA erau cunoscuți din timpul Războiului, iar politica la noi era de urmărire și pedepsire a românilor care luau legătura cu cetățenii străini, Tribunalele Poporului având multe dosare în care acuzația de spionaj se baza doar pe simplul contact cu un străin. Astfel, aria surselor agenților era limitată la puținii curajoși din anturaj sau la surse controlate de abia înființata Securitate.

O altă explicație este absența surselor oficiale privind acest gen de subiecte. Sentințele erau anunțate public, dar mulți erau arestați fără proces și oricum nici măcar familiile nu aflau ce se întâmpla cu persoana ridicată, darămite surse independente din ”piață”.

Concluzia este că agenții trimiteau în Centrală orice informație prindeau, culeasă sub amenințarea sursei, imposibil de verificat oficial sau altcumva, sperând ca în Centrală ofițerii de analiză să coroboreze mai multe date și să obțină adevărul. Uneori, așa cum arată câteva rapoarte de analiză, și asta era imposibil”