Astronauți Artemis II. Sursă foto: Facebook
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Astronauții care petrec mai mult de 90 de zile în spațiu prezintă, după revenirea pe Pământ, o rată mai mare de fracturi de șold decât după misiuni mai scurte, potrivit unui studiu publicat la 1 octombrie 2026 în revista medicală Mayo Clinic Proceedings. Cercetarea a analizat date privind fracturile raportate de astronauți și indică faptul că efectele pierderii osoase din timpul zborurilor de lungă durată pot persista și după revenirea la gravitația terestră.
Studiul este relevant în contextul pregătirii unor misiuni spațiale tot mai lungi, inclusiv pentru explorarea Lunii și, în perspectivă, a planetei Marte. Cercetătorii atrag atenția că astronauții se pot simți recuperați după întoarcerea pe Pământ, chiar dacă structura osoasă nu a revenit complet la nivelul de dinaintea misiunii.
Microgravitația afectează structura osoasă
În timpul unui zbor spațial, organismul nu mai este supus aceleiași solicitări mecanice ca pe Pământ. În condiții de microgravitație, oasele și mușchii sunt supuse unei sarcini mult mai mici, iar organismul se adaptează acestei schimbări.
Pierderea de masă osoasă este un fenomen cunoscut în cazul misiunilor spațiale de lungă durată. Problema este că efectele nu sunt întotdeauna evidente pentru astronaut. O persoană se poate simți bine după revenirea pe Pământ și își poate relua activitățile fizice, în timp ce anumite structuri osoase încă nu și-au recăpătat rezistența inițială.
Jean D. Sibonga, cercetător principal al studiului la NASA Johnson Space Center, a explicat că astronauții pot reveni la activități solicitante după ce se simt recuperați, deși modificările produse de lipsa îndelungată a solicitării mecanice asupra oaselor pot persista.
Cercetătorii au analizat fracturile raportate de astronauți
Pentru a investiga efectele pe termen lung, echipa de cercetare a analizat date provenite de la un grup de astronauți din Statele Unite. Informațiile privind fracturile au fost colectate în cadrul examinărilor medicale anuale.
Cercetătorii au utilizat un model probabilistic de tip Bayesian, o metodă statistică utilă în situațiile în care numărul participanților este redus și evenimentele analizate sunt relativ rare. Studiile asupra astronauților se confruntă tocmai cu această limitare: numărul persoanelor care au efectuat zboruri spațiale este mic, iar misiunile sunt puține în comparație cu studiile medicale obișnuite.
Rezultatele nu au indicat o creștere a ratei tuturor fracturilor. Diferența a fost observată în cazul fracturilor de șold, care au apărut mai frecvent după misiuni cu o durată de peste 90 de zile.
Un alt element important a fost vârsta la care au apărut aceste fracturi. Potrivit cercetătorilor, ele au fost înregistrate la o vârstă mai mică decât cea așteptată într-o populație terestră care nu a fost expusă zborurilor spațiale.
De ce sunt importante misiunile de peste șase luni
Rezultatele apar într-un moment în care planurile de explorare spațială presupun perioade tot mai lungi petrecute în afara Pământului.
Astronauții NASA
NASA pregătește misiuni cu durate de peste șase luni, iar programul Artemis include obiective de explorare lunară. Potrivit informațiilor publicate de Elsevier, planurile includ și Artemis IV, cu o misiune spre regiunea polului sud lunar, precum și dezvoltarea unor capacități pentru activități de durată pe suprafața Lunii, în perspectiva unor misiuni viitoare spre Marte.
În acest context, sănătatea sistemului osos devine o problemă medicală importantă. O fractură produsă în timpul unei misiuni lunare sau, mai ales, în timpul unei eventuale misiuni spre Marte ar fi mult mai dificil de tratat decât una apărută după revenirea pe Pământ.
Scanările ar putea oferi informații mai precise
Cercetătorii consideră că monitorizarea sănătății osoase nu ar trebui să se limiteze la măsurarea densității minerale osoase.
NASA a început să utilizeze și tomografia computerizată cantitativă, cunoscută sub abrevierea QCT, înainte și după zborurile spațiale. Această metodă poate oferi informații mai detaliate despre structura și distribuția țesutului osos și poate ajuta medicii să stabilească dacă recuperarea scheletului este completă.
Potrivit cercetătorilor, o evaluare mai amplă a masei osoase, densității, structurii și microarhitecturii ar putea ajuta la identificarea astronauților cu un risc mai mare de fractură și la stabilirea unor măsuri preventive.
Printre variantele analizate se află exercițiile fizice adaptate, intervențiile alimentare și, în anumite situații, tratamentele medicamentoase. Obiectivul este menținerea sănătății osoase încă dinaintea misiunii și limitarea pierderilor produse de microgravitație.
Ce arată, de fapt, studiul
Cercetarea nu demonstrează că orice astronaut care petrece mai mult de 90 de zile în spațiu va suferi o fractură de șold. Ea identifică o rată mai mare a acestor fracturi după zborurile de lungă durată și indică necesitatea unor investigații suplimentare asupra recuperării osoase.
Pentru viitoarele misiuni lunare și pentru planurile de explorare a planetei Marte, rezultatele adaugă un element important în evaluarea riscurilor medicale ale zborurilor spațiale de lungă durată. Studiul sugerează că efectele microgravitației asupra scheletului trebuie urmărite nu doar în timpul misiunii, ci și după întoarcerea astronautului pe Pământ.
Studiul „Increased Rates of Hip Fractures Associated With Longer Spaceflight Durations” a fost publicat în ediția din octombrie 2026 a revistei Mayo Clinic Proceedings. Cercetarea are DOI-ul 10.1016/j.mayocp.2026.06.025 și a fost susținută de NASA Health and Medical Technical Authority și NASA Human Research Program.
Recomandările noastre
