Ungurii au anunţat măsura măsurilor. Ce efecte vor urma acum? Asta-i marea întrebare

Ungurii au anunţat măsura măsurilor. Ce efecte vor urma acum? Asta-i marea întrebare

Corespondentul Radio România Actualităţi la Budapesta a anunţat că autorităţile au decis să ridice şi în capitala ţării restricțiile cu privire la deplasarile în afara locuințelor.

Astfel, începând de luni, locuitorii Budapestei vor beneficia de relaxarea deja aplicată în restul ţării de două săptămâni. Decizia relaxării vine mai târziu în capitala Ungariei din cauza faptului că aici au fost înregistrate cele mai multe cazuri de coronavirus.

În țara vecină au fost reportate 3.600 de cazuri de îmbolnăvire și peste 460 de decese din cauza Covid-19.

„Începând de astăzi, programul unităţilor comerciale nu mai este limitat nici în capitala ungară. Pot fi deschise terasele restaurantelor și cafenele, parcurile, ştrandurile, spaţiile în aer liber ale muzeelor şi grădinile zoologice, iar rectorii universităților pot decide reluarea, în anumite condiții, a cursurilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dar păstrarea unei distanțe corespunzătoare și purtarea măștilor de protecție în magazine și în mijloacele de transport în comun este în continuare obligatorie pe întreg teritoriul Ungariei.

Totodată, se mențin și reglementările privind intrarea persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani în magazinele alimentare, în farmacii și drogherii, doar între orele 9:00 și 12:00.

În celelalte localități ale Ungariei clienții pot intra și în interiorul restaurantelor, nu doar în spațiile în care sunt amenajate terasele în aer liber, și pot fi redeschise și hotelurile și pensiunile”, a transmis corespondentul RRA, Emil Groza.

Transcript realizat de Rador