Unguri cu metehne mioritice

Unguri cu metehne mioritice

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România (CNADNR) este pregătită să acorde o „păsuire” de 300 de zile firmei Vegye pszer ZRT Budapesta, care reabilitează DN 66, pe tronsonul Rovinari - Bumbeşti Jiu, în timp ce ungurii încă mai caută o societate căreia să-i cesioneze contractul de 23 de milioane de euro.

Înainte de Paşte, CNADNR le-a solicitat celor de la Vegyepszer să realizeze câteva lucrări minime, astfel încât să fie eliminate de pe carosabil măcar gropile mai mari.

După ce au scos câteva utilaje în stradă şi au turnat bitum în două-trei locuri, constructorii s-au împotmolit din nou, aşa cum au făcut-o în ultimii doi ani.Oficial, societatea din Budapesta caută o altă firmă de construcţii către care să cesioneze lucrările pe tronsonul Rovinari - Bumbeşti Jiu.

Lucrările de modernizare a porţiunii Rovinari - Bumbeşti Jiu trebuiau finalizate la 24 august 2009, dar nu s-a realizat decât puţin peste 5% din plan: „Discuţiile se prelungesc în defavoarea lucrărilor... Este adevărat că şi compania, din cauza unor avize, are vina că firma din Budapesta să nu fi putut lucra timp de un an. Celălalt an în care nu au făcut nimic e din vina lor. Ne gândim să acordăm o extensie de timp de 300 de zile, începând cu data la care trebuiau să se finalizeze lucrările. Ar mai avea timp până în iunie 2010 să se apuce serios de treabă... (Altfel) compania nu are altă soluţie decât să-i dea afară şi să rezilieze contractul, chiar cu riscul că ar fi încă un an până la desemnarea unui alt constructor, prin altă licitaţie”, a decla rat Elena Dan, director în CNADNR.

Ne puteți urmări și pe Google News