Unde se găsește cea mai bună Coca-Cola din lume. A primit cea mai importantă distincție a companiei

Unde se găsește cea mai bună Coca-Cola din lume. A primit cea mai importantă distincție a companieiCoca-Cola. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Kazahstanul a primit Cupa Candler, distincția acordată celei mai performante operațiuni de îmbuteliere din sistemul Coca-Cola, după o evaluare care a inclus peste 200 de țări. Premiul obținut de compania din statul asiatic ar putea căpăta inclusiv o miză diplomatică, în contextul relațiilor cu Statele Unite. Potrivit Nexta, operațiunea Coca-Cola din Kazahstan a fost desemnată cea mai bună companie de îmbuteliere din cadrul sistemului global al brandului.

În procesul de evaluare au fost analizate rezultatele comerciale, calitatea produselor și eficiența operațională.

Premiul Coca-Cola care ar putea deveni și un avantaj diplomatic

Distincția ar putea avea, cel puțin simbolic, și o componentă diplomatică. Astana ar putea folosi premiul drept un element de imagine în eventualele discuții cu președintele american Donald Trump, cunoscut drept un consumator al băuturii.

Candler Cup este cea mai importantă distincție acordată la nivel mondial în sistemul The Coca-Cola Company. Trofeul este oferit anual operațiunii de îmbuteliere considerate cea mai performantă și mai bine administrată.

Denumirea premiului vine de la Asa Griggs Candler, omul de afaceri care a fondat compania și a contribuit la transformarea băuturii într-un produs cunoscut la nivel mondial.

Coca Cola

Coca Cola. Sursă foto: Unsplash

O rețetă mai veche decât Coca-Cola, descoperită în Italia

Premiul acordat Kazahstanului apare într-un moment în care istoria celebrei băuturi a revenit în atenție după descoperirea unei rețete vechi în Italia. Cercetătorii au identificat un elixir preparat cu zeci de ani înainte de apariția Coca-Cola, ale cărui ingrediente seamănă cu cele utilizate ulterior într-un precursor al băuturii americane, potrivit Euronews.

Nu există însă dovezi că rețeta italiană ar fi influențat direct apariția Coca-Cola. Documentul a fost găsit de părintele Manuel Russo în arhiva vechii Farmacii San Marco din Florența.

Rețeta descrie un „elixir vinos reconfortant”, recomandat în secolul al XIX-lea împotriva oboselii fizice și psihice. Compoziția includea nuci de kola și frunze de coca boliviană, macerate într-o soluție alcoolică.

Ingredientele sunt apropiate de cele utilizate ulterior pentru French Wine Coca, băutura creată în 1886 de farmacistul american John Stith Pemberton și considerată precursorul Coca-Cola.

Cum s-a ajuns la rețeta cunoscută astăzi

Diferența principală dintre vechiul elixir și formula care avea să devină Coca-Cola era prezența alcoolului. Potrivit istoricilor, restricțiile privind consumul de alcool introduse în Statele Unite l-au determinat pe Pemberton să înlocuiască vinul cu apă carbogazoasă și sirop. Băutura medicinală s-a transformat astfel treptat în produsul cunoscut ulterior sub numele Coca-Cola.

Nu există însă dovezi că Pemberton ar fi cunoscut formula descoperită în arhivele din Florența sau că ar fi folosit-o drept sursă de inspirație.

Un alt caz asemănător este cunoscut în Spania. În localitatea Aielo de Malferit, din regiunea Valencia, era produsă încă din anii 1880 băutura „Nuez de Cola Coca”, cu o formulă apropiată de cea americană. Producătorii acesteia susțin că produsul fusese prezentat la expoziții internaționale înainte de lansarea oficială a Coca-Cola și că unul dintre fondatori călătorea frecvent în Statele Unite.

Nici în acest caz nu există însă dovezi că băutura spaniolă ar fi influențat apariția Coca-Cola.