Unde se găsesc cele mai ieftine garsoniere din Capitală şi din marile oraşe

Unde se găsesc cele mai ieftine garsoniere din Capitală şi din marile oraşe

Cei aflaţi în căutarea unei locuinţe mai ieftine în Capitală şi care nu au nevoie de un apartament, se pot orienta către garsonierele situate ăn blocurile construite înainte de 1990 din cartiere precum Drumul Taberei sau în zone ca 1 Decembrie, unde preţurile sunt mici, potrivit unui studiu realizat de imobiliare.ro.

Pentru garsonierele din cartierul Drumul Taberei proprietarii vor să obţină, în medie, circa 34.450 de euro, respectiv circa 1.065 de euro pe metru pătrat util, cu peste 20% mai puţin decât la nivelul oraşului, 42.000 euro.

Pe locul secund în privinţa accesibilităţii garsonierelor în Capitală se află zona 1 Decembrie 1918, unde proprietarii cer în medie 34.596 euro (1.116 euro/mp util) pentru o garsonieră amplasată într-un bloc construit înainte de 1990. Clasamentul este completat de cartierele Berceni (35.000 euro, 1.089 euro/mp util) şi Titan (35.500 euro, 1.132 euro/mp util).

Topul cartierelor în care se afla cele mai ieftine garsoniere este încheiat de Pantelimon şi Colentina, unde locuinţele tip studio sunt scoase la vânzare la un preţ de 36.000 de euro. Preţul mediu cerut pentru garsoniere, la nivelul întregii Capitale, este de 1.173 euro/mp util.

Unde sunt cele mai ieftine garsoniere în provincie

În Braşov, cele mai ieftine garsoniere se află în cartierul Tractorul, cu un preţ mediu cerut de 21.547 euro (743 euro/mp util), cu peste 20% mai mic decât preţul mediu cerut pentru locuinţele similare din oraş, 26.911 euro (849 euro/mp util).

Cele mai ieftine astfel de locuinţe destinate în principal tinerilor fără copii, se află. în Cluj-Napoca, în cartierul Mănăştur, unde o garsonieră de 30 mp este scoasă la vânzare pentru 28.000 de euro, respectiv 933 euro/mp util. Spre comparaţie, preţul mediu solicitat pe metru pătrat util pentru acest tip de locuinţă la nivelul oraşului este de 1.010 euro.

În Constanţa, preţul mediu cerut pentru o garsonieră este de 29.790 euro, (955 euro/mp util). Există, însă şi zone, precum CET sau Far, unde preţul pe metru pătrat în cazul garsonierelor cu un grad de confort scăzut coboară până la 650-750 euro/mp util.

La Timişoara, preţul mediu solicitat pentru o garsonieră este de 29.938 euro (890 euro/mp util). Oferte mai ieftine pot fi găsite în zonele Lipovei, Soarelui sau Complexul Studenţesc, preţul de pornire fiind de 23.000-25.000 de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News