Unde faci turism de shopping

Unde faci turism de shopping

Destinaţiile clasice pentru românii care doresc să profite de o perioadă de relaxare şi de cumpărăturile la preţ redus îşi întâmpină vizitatorii cu oferte atractive.

Pachete turistice la preţuri avantajoase şi reduceri pentru foarte multe produse - sunt cel puţin două motive pentru a merge într-o vacanţă în această perioadă care să combine utilul cu plăcutul. Cele mai vânate astfel de destinaţii de către turiştii români sunt Istanbul, pentru cumpărături cu bugete mici, Viena, pentru cei cu un venit mediu, şi Milano, Paris şi Dubai pe zona de lux, potrivit consultantului din turism Traian Bădulescu.

Dubaiul este, în prezent, cel mai atractiv loc pentru împătimiţii de cumpărături datorită festivalului de shopping, organizat an de an în perioada 20 ianuarie-20 februarie. Centre comerciale precum Bur Juman Center, Deira City Center sau Lamcy Plaza sunt vizitate, în această perioadă, de peste trei milioane de turişti din întreaga lume, datorită reducerilor de preţuri care ajung până la 75%.

Pe perioada festivalului, agenţiile de turism din România le oferă turiştilor pachete promoţionale care pornesc de la 565 de euro/persoană. Preţul include costul biletului de avion şi cazare şapte nopţi cu mic dejun.

Anvers şi Milano, capitalele diamantelor şi modei

Dacă vorbim despre diamante, atunci micul oraş belgian Anvers poate fi numit pe drept cuvânt capitala acestora. Aici pot fi găsite cele mai frumoase astfel de bijuterii la preţuri mult mai accesibile decât în alte locuri. Anvers mai este cunoscut şi ca un centru important al modei europene, fiind sediul Academiei Regale de Arte. Multe dintre magazinele din oraş pun la dispoziţia clienţilor spaţii pentru luat masa sau cafenele. Pentru cazare, aveţi nevoie de un buget care porneşte de la 40 euro/zi cu mic dejun. Pentru a ajunge acolo, puteţi lua cursa aeriană către Bruxelles, oraş aflat la doar 30 km de Anvers.

Milano, motorul modei europene, îşi aşteaptă turiştii mai ales în perioadele ianuarie-februarie şi iunie-iulie, când mai toate magazinele au reduceri semnificative. Joia este cea mai aglomerată zi pentru cumpărături, deoarece magazinele sunt deschise până seara târziu. Tarifele pentru trei nopţi de cazare într-un hotel de patru stele cu mic dejun şi transport cu avionul pornesc de la 200 de euro/persoană. Istanbul, acolo unde Europa şi Asia se întâlnesc Cel mai mare oraş al Turciei reprezintă de mult o destinaţie căutată de milioane de turişti anual. Dacă vă înarmaţi cu răbdare şi stăpâniţi bine arta negocierii, puteţi cumpăra lucrurile dorite la preţuri foarte bune, pentru că aici negocierea reprezintă aproape o condiţie a tranzacţiei. Principalele locuri de shopping ale Istanbulului sunt Cevahir Mall, cel mai mare centru comercial al Turciei, cu 343 de magazine, Marele Bazar, un loc preferat mai ales de cei care caută covoare şi ţesături turceşti artizanale, haine, produse din piele, ceramică, dar şi magazine de antichităţi şi Akmerkez, un mall vizitat de aproximativ 2-2,5 milioane de persoane lunar.

Pentru turişti, agenţiile din România vin cu oferte care pornesc de la 100 de euro de persoană pentru trei nopţi de cazare cu mic dejun la un hotel de trei stele şi transport cu autocarul.

O destinaţie mai puţin populară printre turiştii români, dar foarte atractivă prin punctele sale de interes, este Copenhaga, oraş care se bucură de cel mai lung mall pedestru din lume. Atractivitatea acestui loc este conferită de faptul că aici, printre clădiri istorice, sunt presărate magazine de lux, restaurante, teatre, muzee şi galerii de arta.

Din Bucureşti, există zboruri regulate, zilnice, către Copenhaga, la preţuri ce pornesc de la 460 de euro. Cât priveşte cazarea, preţurile pe noapte pornesc de la 25 de euro, în cazul unui hostel, dar pot depăşi 100 de euro, pentru un hotel de lux.